StiripesurseȘtirile zileiAlberto Fernandez a câştigat alegerile prezidenţiale din Argentina

Alberto Fernandez a câştigat alegerile prezidenţiale din Argentina

Publicat:

Peronistul de centru-stânga Alberto Fernandez a câştigat alegerile prezidenţiale din Argentina din primul tur, în faţa preşedintelui la final de mandat liberal Mauricio Macri, potrivit rezultatelor parţiale, relatează AFP, potrivit agerpres.

După numărarea a aproape 80% din buletinele de vot, Alberto Fernandez a obţinut 47,45% din voturi, faţă de 41,11% contracandidatul său. El devine astfel noul preşedinte al statului cu 44,5 milioane de locuitori.

Citește și : Papa Francisc deplânge ‘faţa desfigurată’ a Amazoniei la sfârşitul unui sinod la Vatican

Pentru a câştiga din primul tur, un candidat trebuie să obţină peste 45% din voturi sau peste 40% din sufragii cu un avans de peste zece puncte procentuale în faţa celui de al doilea candidat.

Potrivit Ministerului de Interne, prezenţa la scrutin a fost de peste 80%.


“Este o zi mare pentru Argentina”, a reacţionat, încrezător, în faţa presei, Alberto Fernandez, a cărui parteneră pentru vicepreşedinţia ţării este fosta preşedintă Cristina Kirchner (2007-2015), la puţin timp după închiderea secţiilor de vot.

Preşedintele la final de mandat, Mauricio Macri, de 60 de ani, a cărui popularitate a scăzut puternic anul trecut din cauza gravei crize economice cu care se confruntă ţara, a declarat după ce a votat că “două viziuni concurente despre viitor sunt în joc”.

După ce a votat, Fernandez a promis să depună eforturi pentru a reduce puternica polarizare politică care afectează ţara, între peronişti şi susţinătorii lui Macri, care a candidat pentru un al doilea mandat.

Citește și : Trump CONFIRMĂ: Liderul islamist Baghdadi a murit

” ‘Noi’ şi ‘ei’ s-a terminat”, a dat asigurări avocatul de 60 de ani. “Trecem printr-o profundă criză economică, fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce se va întâmpla”, a subliniat el.

La alegerile primare din august – considerate o repetiţie generală înainte de alegerile prezidenţiale – Fernandez l-a devansat pe Macri cu 17 puncte procentuale, dar acesta a reuşit să reducă substanţial distanţa, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.