StiripesurseȘtirile zileiPeste 100 de deţinuţi au evadat în urma ploilor torenţiale din...

Peste 100 de deţinuţi au evadat în urma ploilor torenţiale din centrul Nigeriei

Publicat:

Ploile torenţiale care au căzut în statul Kogi din centrul Nigeriei au permis unui număr de peste 100 de deţinuţi să evadeze dintr-o închisoare locală, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Serviciilor corecţionale din această ţară africană, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Ploi torenţiale au căzut luni, 28 octombrie, în Koton Karfe, provocând pagube teribile şi distrugând bariera care înconjoară închisoarea locală”, a declarat Of Enobore, reprezentant al Serviciilor corecţionale nigeriene.

Citește și : Armata lui Bashar Al-Assad se luptă violent cu militarii turci în nordul Siriei

“Celulele deţinuţilor au fost acoperite de apă şi anumiţi deţinuţi au fost nevoiţi să forţeze uşile pentru a nu se îneca”, a precizat acelaşi oficial nigerian într-un comunicat.

“122 dintre ei au profitat de ocazie pentru a evada, 105 au rămas la faţa locului. Douăzeci şi cinci dintre fugari au fost arestaţi, ceilalţi 97 sunt încă în libertate şi au fost daţi în urmărire”, a adăugat el.


Nigeria, ţara cu cea mai mare populaţie din Africa – 190 de milioane de locuitori – este deosebit de afectată de precipitaţiile importante care continuă să cadă în finalul actualului sezon al ploilor.

Citește și : Premierul Libanului, Saad Hariri, demisionează

Statele sale centrale Niger, Benue, Kogi şi Taraba sunt deosebit de afectate. Ploile au distrus culturile din această “centură agricolă” foarte importantă pentru ţară şi au forţat zeci de mii de persoane să îşi părăsească locuinţele, potrivit Agenţiei naţionale de gestionare a situaţiilor de urgenţă (NEMA).

Peste 40 de sate au fost în totalitate distruse de către ape în ultimele zile în statul Adamawa, situat în nord-estul ţării, a anunţat agenţia naţională de presă din Nigeria (NAN).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.