StiripesurseȘtirile zileiChile suspendă găzduirea summiturilor APEC şi COP25 din cauza protestelor violente

Chile suspendă găzduirea summiturilor APEC şi COP25 din cauza protestelor violente

Publicat:

Preşedintele chilian Sebastian Pinera a anunţat miercuri că ţara sa va suspenda găzduirea summitului economic APEC în noiembrie şi a summitului asupra schimbărilor climatice COP25 în decembrie, după mai multe săptămâni de proteste violente, informează Reuters şi DPA, potrivit agerpres.

Protestele la nivel naţional, declanşate de majorarea tarifelor la metrou înainte de a evolua în demonstraţii mai generale împotriva inegalităţilor, au costat cel puţin 20 de vieţi şi au condus la distrugeri şi jafuri pe scară largă.

Citește și : Preşedintele libanez îi cere lui Saad Hariri să conducă guvernul până la formarea unui alt Executiv

Pinera a anunţat luni o remaniere majoră a cabinetului, destituindu-i pe miniştrii de interne şi de finanţe, în încercarea de a pune capăt protestelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.