StiripesurseSintezeBeny Gantz, PRIMUL premier israelian care se întâlneşte cu arabii în...

Beny Gantz, PRIMUL premier israelian care se întâlneşte cu arabii în ultimii 25 de ani

Publicat:

Beny Gantz, însărcinat cu formarea noului guvern israelian, s-a întâlnit joi cu Lista Unită, care reprezintă populaţia arabă, aceasta fiind prima reuniune formală pe care un premier israelian desemnat o are în ultimii 25 ani cu liderii acestei comunităţi ce reprezintă 20% din populaţia Israelului, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Doi dintre cei 13 deputaţi ai Listei Unite (a treia forţă politică din parlament), Ayman Odeh şi Ahmad Tibi, i-au transmis lui Gantz la această întâlnire preocupările manifestate de sectorul arab. Discuţia dintre premierul desemnat şi liderii comunităţii arabe s-a realizat la iniţiativa partidului centrist condus de Gantz, Albastru şi Alb. Au mai fost abordate şi chestiuni precum criminalitatea şi violenţa, care afectează în special localităţile israeliene majoritar arabe, precum şi construcţiile şi planificarea urbanistică în aceste zone.

Citeşte şi: Rusia îşi face propriul INTERNET

Ultima dată când s-a desfăşurat o astfel de întâlnire a fost după desemnarea lui Iţhak Rabin premier în anul 1992, când partidele arabe l-au şi sprijinit pe Rabin în formarea majorităţii în parlament (Knesset). Însă, dacă atunci Rabin a promis începerea procesului de pace cu palestinienii şi a abordat problema teritoriilor ocupate, acum Gantz nu are vreo astfel de intenţie, explică Touba-Sliman, deputată a Listei Unite. Totuşi, adaugă ea, 10 din cei 13 deputaţi ai Listei Unite l-au recomandat pe Gantz pentru postul de premier. ”Acum noutatea este că Gantz se apropie de noi. Este parţial reuşita noastră să demonstrăm că nu putem fi ignoraţi. Suntem un actor important pe harta politică”, mai spune deputata citată.

Citeşte şi: Trump îşi mută reşedinţa pemanentă din New York


Partidul Albastru şi Alb al lui Beny Gantz a câştigat scrutinul legislativ din septembrie, însă doar cu un mic avans în faţa partidului Likud al fostului premier Benjamin Netanyahu şi fără să obţină majoritatea, iar acum încearcă să formeze un guvern de coaliţie sau de uniune naţională care să pună capăt impasului politic rezultat în urma alegerii unui parlament foarte fragmentat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.