StiripesurseȘtirile zileiEvadare spectaculoasă dintr-un tribunal thailandez

Evadare spectaculoasă dintr-un tribunal thailandez

Publicat:

Trei presupuşi traficanţi de droguri au reuşit să fugă dintr-un tribunal din Thailanda având asupra lor un cuţit şi o armă de foc cu care au rănit un poliţist, a anunţat poliţia locală, citată marţi de AFP, potrivit agerpres.

Cei trei au fost daţi dispăruţi marţi, la peste 24 de ore după ce au scăpat dintr-o sală de aşteptare a tribunalului din Pattaya şi au fugit furând un automobil, a precizat poliţia.

Citeşte şi: Turcia a arestat-o pe sora lui Abu Bakr al-Baghdadi

”Dacă se opun, funcţionarii vor trebui să folosească măsuri radicale”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei thailandeze, Krissana Pattanacharoen.


Fugarii sunt un thailandez, un american şi soţia sa thailandeză. Cuplul riscă o condamnare la moarte pentru trafic de droguri, chiar dacă această pedeapsă este aplicată rareori în Thailanda.

Potrivit purtătorului de cuvânt, poliţia le-a cerut apropiaţilor acestora să se predea pentru a evita un deznodământ tragic.

Thailanda este unul dintre cei mai mari producători de droguri şi o placă turnantă în traficul de droguri mondial.

Citeşte şi: ATENTAT la adresa lui Evo Morales? Elicopterul său a aterizat de urgenţă!

Majoritatea drogurilor din regiune sunt aşa-numitul Triunghi de Aur, o zonă formată din Myanmar, Laos şi Thailanda.

Arestările traficanţilor pe aeroporturile thailandeze ţin de multe ori prima pagină a ziarelor. Autorităţile thailandeze au anunţat marţi că o femeie din Kenya a fost arestată după ce s-a descoperit că înghiţise plicuri cu cocaină cântărind în total 1,2 kilograme. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.