StiripesurseȘtirile zileiRepublicanii lui Trump au fost învinși în alegerile considerate barometru pentru...

Republicanii lui Trump au fost învinși în alegerile considerate barometru pentru scrutinul prezidențial din 2020

Publicat:

Candidaţii Partidului Republican au suferit, în alegerile desfăşurate marţi, înfrângeri stânjenitoare pentru preşedintele Donald Trump, care s-a implicat personal în campaniile electorale locale, cerând să le fie barat accesul democraţilor ‘radicali’, cu un an înaintea scrutinului pentru Casa Albă, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Rezultatele alegerilor organizate marţi în patru state – Virginia, Kentucky, Mississippi şi New Jersey – ar putea oferi indicii cu privire la scrutinul prezidenţial de anul viitor, în care Trump vizează un al doilea mandat.

Vezi și : Un politician pro-Beijing a fost atacat cu cuțitul în Hong Kong – VIDEO

Pentru prima oară în ultimii 25 de ani, democraţii au preluat controlul asupra celor două camere ale legislativului din Virginia, unde sentimentul anti-Trump din suburbii rămâne o forţă puternică.

Ei vor avea astfel toate pârghiile puterii în acest stat, după o campanie marcată în special de dezbaterea legată de armele de foc.


‘Această victorie istorică ar trebui să-i facă să tremure pe Donald Trump şi pe toţi republicanii’, a declarat preşedintele Partidului Democrat, Tom Perez.

În Kentucky, procurorul general, democratul Andy Beshear, al cărui tată a fost ultimul guvernator democrat, l-a învins pe guvernatorul în funcţie, impopularul Matt Bevin, în pofida sprijinului adus acestuia de preşedintele Trump.

Într-o ţară foarte divizată, alegerile de marţi erau considerate un test revelator pentru popularitatea lui Donald Trump, al patrulea preşedinte din istoria Statelor Unite ameninţat de o procedură de destituire.

Ironizând frenezia mediatică, Trump a avut aceste cuvinte premonitorii luni seară, chemându-i pe susţinătorii săi din conservatorul Kentucky să meargă să voteze. ‘Pentru că, dacă pierdem, aceasta trimite un mesaj foarte rău (…) nu puteţi lăsa să mi se întâmple asta’, le-a transmis el celor 20.000 de participanţi la o adunare de campanie. După 24 de ore, candidatul democrat era cel care obţinea victoria, la o diferenţa minimă de voturi, chiar dacă, la miezul nopţii, republicanul Matt Bevin nu îşi recunoscuse încă înfrângerea.

Chiar şi în aceste condiţii, victoria democratului Andy Beshear, într-un stat unde Trump câştigase la o diferenţă de 30 de puncte în faţa rivalei sale democrate Hillary Clinton în 2016, a trimis unde de şoc.

De la Casa Albă, Trump a reacţionat pe Twitter afirmând că Bevin ‘a câştigat cel puţin 15 puncte în ultimele zile, dar poate nu suficient (Fake Media vor da vina întotdeauna pe Trump!’).

În Mississippi, candidatul republican Tate Reeves conducea cursa pentru postul de guvernator în dauna unui democrat moderat, procurorul Jim Hood, anti-avort şi pro-arme de foc.

Citește și: Armata SUA va folosi inteligenţa artificială ‘în mod legal și etic’

Donald Trump a mers să-l susţină pe Reeves în acest stat conservator unde în 2016 a câştigat cu un avans de 18 puncte.

În New Jersey, este de aşteptat ca democraţii să-şi menţină majoritatea în camera legislativă inferioară.

‘Tocmai am văzut în alegerile din această seară – din Virginia până în Kentucky – că americanii resping stilul divizant de politică al lui Trump’, a declarat senatorul Cory Booker, candidat în alegerile primare democrate din 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.