StiripesurseȘtirile zileiMichael Bloomberg face paşi grăbiţi spre preşedinţia SUA - S-a înscris...

Michael Bloomberg face paşi grăbiţi spre preşedinţia SUA – S-a înscris la primarele democrate din statul Alabama

Publicat:

Fostul primar al New Yorkului Michael Bloomberg s-a apropiat şi mai mult vineri seară de candidatura la Casa Albă înscriindu-se candidat la primarele democrate din statul Alabama, notează AFP, potrivit agerpres.

Miliardarul american, fondatorul agenţiei de informaţii financiare care îi poartă numele, nu a anunţat oficial că se lansează în cursa pentru prezidenţialele din 2020, dar a făcut cunoscut că se gândeşte la această posibilitate. Depunerea candidaturii în acest stat din sudul SUA, unul din primele care va închide lista de candidaţi, îi permite să păstreze toate opţiunile deschise.

Citește și : 20 de imigranţi care se îndreptau spre Marea Britanie, interceptaţi în Canalul Mânecii

Mai devreme în cursul zilei de vineri, după anunţul Michael Bloomberg că se gândeşte la o lansare a candidaturii, fostul vicepreşedinte Joe Biden, favoritul cursei democrate, a dorit să se arate încrezător.

“Este binevenit. Michael este un băiat bun”, a declarat Joe Biden aflat la Concord, în New Hampshire, unde şi-a depus oficial candidatura pentru primarele din acest stat influent, fiind unul dintre primele care vor vota în februarie.


Dacă se va confirma, prezenţa lui Michael Bloomberg în cursă ar putea fi periculoasă pentru fostul vicepreşedinte, în pierdere de viteză cu trei luni înainte de primul scrutin. Amândoi afişează o poziţie centristă.

Insistând asupra faptului că nu are “nicio problemă” cu o eventuală intrare în cursă a lui Michael Bloomberg, Joe Biden a afirmat despre sine că este cel mai în stare să îl împiedice pe Donald Trump să câştige un nou mandat.

“Sunt cu mult înainte în ultimele sondaje pe care le-am văzut”, în special în statele cheie pentru a câştiga Casa Albă, atât “în faţa lui Trump”, cât şi a numeroşilor candidaţi la învestitura democrată, a subliniat el.

Şi el miliardar în vârstă de peste 70 de ani, preşedintele american a reacţionat cu dispreţ în faţa unei posibile candidaturi a lui Michael Bloomberg.

“Micul Michael va eşua”, a afirmat Donald Trump, referindu-se la înălţimea lui Bloomberg, 1,70 metri. “Cred că o să-i dăuneze lui Biden”, a adăugat el.

Citește și : Ursula von der Leyen asigură că NATO e o instituţie ‘remarcabilă’

Omul de afaceri miliardar – locul 9 pe plan mondial, conform Forbes – a anunţat în martie că nu va lua parte la alegeri, având în vedere că în cursă se află deja circa 20 de democraţi şi în plus nu doreşte să submineze şansele fostului vicepreşedinte Joe Biden, care se situează, asemenea lui, pe o poziţie centristă.

Vineri, purtătorul său de cuvânt, Howard Wolfson, a afirmat însă că Michael Bloomberg este sceptic că vreunul dintre actualii candidaţi democraţi îl poate învinge pe preşedintele republican Donald Trump anul viitor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În timp ce comerțul cu amănuntul crește în UE, România înregistrează cel mai mare recul

Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 0,9% în Uniunea Europeană şi cu 1% în zona euro, în aprilie, comparativ cu perioada similară din...

11 țări europene vor să crească restricțiile de călătorie pentru turiștii ruși

Pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile împotriva civililor ucraineni, unsprezece țări europene solicită noi restricții care vizează cetățenii ruși care doresc să călătorească...

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

Google propune un experiment biologic. Vrea să elibereze zeci de milioane de țânțari purtători de boli, în SUA

Compania Google a trimis o cerere către Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) în care susţine că vrea să elibereze 64 de milioane de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.