StiripesurseȘtirile zileiJimmy Carter a fost internat pentru o intervenție chirurgicală pe creier

Jimmy Carter a fost internat pentru o intervenție chirurgicală pe creier

Publicat:

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a fost spitalizat luni pentru o intervenţie medicală la cap după o serie de căzături recente, a anunţat fundaţia care îi poartă numele, relatează AFP, potrivit agerpres.

Jimmy Carter a fost “internat la Emory University Hospital în această după-amiază pentru o intervenţie care vizează reducerea presiunii asupra creierului, cauzată de o sângerare survenită după recentele sale căzături”, a adăugat sursa citată, precizând că operaţia este prevăzută să aibă loc marţi dimineaţă.

Citește și: Un fost șef de stat negociază o întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski

“Preşedintele Carter se odihneşte confortabil şi soţia sa Rosalynn este cu el”, a precizat fundaţia care îi poartă numele.

Jimmy Carter a fost spitalizat la sfârşitul lui octombrie pentru o fractură de bazin provocată de o căzătură la domiciliul său. Fundaţia sa a calificat fractura drept “uşoară”.


Citește și: Un submarin american dispărut în 1944, GĂSIT pe coasta niponă

Primul preşedinte american din istorie care atinge vârsta de 95 de ani, Jimmy Carter s-a rănit şi la cap pe 6 octombrie, tot în urma unei căzături la domiciliul său.

Fostul preşedinte democrat (1977-1981) era totuşi în picioare şi activ pe un şantier umanitar încă de a doua zi, cu chipul tumefiat şi un pansament care ascundea 14 puncte de sutură.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.