StiripesurseȘtirile zileiHillary Clinton se gândește să candideze iar împotriva lui Trump

Hillary Clinton se gândește să candideze iar împotriva lui Trump

Publicat:

Fosta candidată a Partidului Democrat la președinția SUA, Hillary Clinton, ia în considerare înscrierea în cursa electorală din 2020 pentru șefia Casei Albe, afirmând că se află „sub o presiune enormă” din partea „multor oameni” în privința candidaturii, relatează site-ul postului BBC, potrivit mediafax.

Oficialul democrat, în vârstă de 72 de ani, a transmis, în cadrul unui interviu pentru sursa citată, că se gândește „întotdeauna” la felul în care ar fi prezidat statul american dacă ar fi câștigat scrutinul electoral din 2016. „Mă gândesc mereu ce fel de președinte aș fi fost și ce aș fi făcut diferit și ce cred că ar fi însemnat pentru țara noastră și pentru lume”, a declarat aceasta.

Citește și: Jeanine Anez se proclamă președinte în Bolivia

Totodată, aceasta a informat că ia în calcul revenirea în cursa electorală prezidențială din 2020, concurându-l pe actualul președinte al SUA, Donald Trump. „Bineînțeles că mă gândesc la asta, mă gândesc la asta mereu. Fiind capabilă să fac asta și, uite, oricine câștigă data viitoare va avea o sarcină mare de făcut încercând să repare tot ce a fost stricat”, a adăugat Clinton.

„Vă voi anunța asta cu siguranță, mă aflu sub o presiune enormă din partea multor, multor, multor oameni să mă gândesc la asta (…) dar, în acest moment (…) aceasta nu este în planurile mele”, a mai adăugat oficialul american.


Citește și: ‘Acqua alta’ ISTORICĂ în Veneția

În acest moment 17 oficiali democrați se luptă pentru șefia partidului, în contextul alegerilor din 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Record pe Everest: peste 1.000 de alpiniști au ajuns pe „acoperișul lumii” într-un singur sezon

Peste 1.000 de alpiniști au atins vârful Everest în sezonul de escaladă din 2026, potrivit autorităților din Nepal. Este cel mai mare număr de...

Numărul milionarilor a explodat la nivel mondial. Averea lor a atins un nou record istoric

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Rusia, imperiul care nu mai sperie, dar încurcă. În Armenia, Moldova, Ucraina

Dacă imperiile multinaţionale ar fi evaluate după capacitatea de a-și ţine clienţii în câmpul gravitațional, Rusia lui Putin ar trebui să ceară o pauză...

Trenul suspendat fără conductor care străbate deșertul

Prima rețea de monorail fără conductor din Africa a fost inaugurată la Cairo. Linia East Nile, deschisă publicului în luna mai, are o lungime...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.