StiripesurseȘtirile zileiHong Kong-ul intră în recesiune, pentru prima dată în ultimul deceniu

Hong Kong-ul intră în recesiune, pentru prima dată în ultimul deceniu

Publicat:

Hong Kongul a intrat în recesiune – pentru prima oară în ultimul deceniu – în contextul în care este blocat de proteste de peste cinci luni, iar economia fostei colonii britanice, un important centru financiar asiatic, s-a contractat cu 3,2% în perioada iulie-septembrie faţă de trimestrul anterior, anunţă Guvernul local, confirmând previziuni în acest sens, relatează BBC News, potrivit news.ro .

Astfel, economia Hong Kongului s-a contractat două trimestre la rând -definiţia recesiunii.

Citește și : Sprijinul pentru independenţa Cataloniei s-a redus (sondaj)

Turiştii evită teritoriul semiautonom, iar magazinele au de suferit din cauza confruntărilor tot mai violente între manifestanţi antiguvernamentali şi poliţie.

”Cererea internă s-a deteriorat puternic în trimestrul trei, incidente sociale locale au afectat puternic activităţile legate de consum, iar perspective economice puţin încurajatoare au afectat consumul şi atmosfera investiţiilor”, a anunţat Executivul local într-un comunicat.


Guvernul local preconizează o contractare a economiei Hong Kongului de 1,3% în 2019.

”Încetarea violenţei şi revenirea la calm sunt elemente esenţiale ale redresării economiei. Guvermul va continua să monitorizeze îneaproape situaţia şi să implementeze măsurile necesare în vederea susţinerii întreprinderilor şi asigurării protecţiei acestora”, adaugă Guvernul local.

Fosta colonie britanică a fost retrocedată Chinei în 1997, în baza modelului ”o ţară, două sisteme”.

În baza acestui model, Hong Kongul se bucură de un grad înalt de autonomie, iar locuitorii săi de libertăţi necunoscute în China continentală.

Citește și : Trump va participa la summitul NATO de la Londra (Casa Albă)

O contestare a izbucnit în iunie, după ce Executivul local a introdus un proiect de lege care permitea extrădarea către China, alimentând temeri cu privire la o subminare a libertăţilor şi independenţei judiciare a fostei colonii britanice.

Proiectul de lege a fost restras, însă contestarea a continuat şi s-a extins într-o revoltă largă împotriva poliţiei şi acaparării Beijingului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.