StiripesurseȘtirile zileiRusia începe să tragă iar cu RACHETE în Marea Neagră

Rusia începe să tragă iar cu RACHETE în Marea Neagră

Publicat:

Rusia a început marţi o nouă serie de exerciţii de anvergură în Marea Neagră, la care participă cel puţin zece nave de război, precum şi aviaţia staţionată în Crimeea (peninsula ucraineană anexată în martie 2014 de Moscova, n.red.), potrivit agenţiilor de presă TASS şi RIA Novosti, transmite şi agerpres. citând un comunicat al serviciului de presă al Flotei ruse din Marea Neagră.

‘Peste zece nave ale Flotei Rusiei din Marea Neagră au ieşit (marţi dimineaţă) de la bazele lor din Sevastopol (Crimeea) şi Novorossiisk (port rusesc la Marea Neagră) pentru a efectua exerciţii comune care implică tiruri de rachete şi artilerie’, se menţionează în comunicat.

Citeşte şi: Armata israeliană a doborât patru rachete siriene

La aceste exerciţii participă fregata ‘Amiral Essen’, nava de mici dimensiuni purtătoare de rachete ‘Văşnii Volociok’ (dată în exploatare în 2016), nava mare de desant ‘Azov’ , remorcherele ‘Turbinist’ şi ‘Kovroveţ’, precum şi nave auxiliare.

În cursul actualelor aplicaţii vor fi simulate exerciţii de luptă navală, de căutare şi distrugere a unor submarine aparţinând unui inamic convenţional, de detectare şi lovire a unor puncte de comandă amplasate pe coastă, precum şi de respingere a unui atac aerian din partea unui adversar imaginar.


Astfel, pe lângă nave, la aplicaţiile Flotei ruse din Marea Neagră participă şi avioane de luptă multirol Su-30SM.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine! Mai mulţi răniţi şi pagube materiale însemnate

În august, nava ‘Văşnii Volociok’ a executat prima oară lansări de rachete de croazieră de tipul ‘Kalibr’ în Marea Neagră, aminteşte în acest context publicaţia Vzgliad.

Aceste exerciţii intervin în contextul în care Rusia a returnat luni Ucrainei trei nave militare sechestrate cu un an în urmă în largul Crimeii, cu trei săptămâni înainte de un summit important în format ‘Normandia’ (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia) destinat să deblocheze rezolvarea conflictului din Donbas (estul Ucrainei). 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.