StiripesurseȘtirile zileiRecord în SUA: Michael Bloomberg cumpără publicitate televizată pentru prezidenţiale de...

Record în SUA: Michael Bloomberg cumpără publicitate televizată pentru prezidenţiale de zeci de milioane de dolari

Publicat:

Fostul primar al New Yorkului Michael Bloomberg – tot mai probabil un candidat în alegerile prezidenţiale din 2020 – preconizează să lanseze luni o campanie publicitară televizată în valoare-record de 31 de milioane de dolari, relatează AFP, potrivit news.ro .

Potrivit societăţii Advertising Analytics, miliardarul a achiziţionat inserturi publicitate în aproximativ 20 de state americane, în valoare de 31 de milioane de dolari – cea mai mare sumă cheltuită vreodată de un candidat în alegerile prezidenţiale americane.

Citește și : Atac cu mașină-capcană în nordul Siriei. Cel puţin zece morți și 25 de răniți

Precedentul record este deţinut de către Barack Obama, care a cheltuit aproape 25 de milioane de dolari în ultima săptămână a campaniei sale din 2012.

O asemenea sumă arată forţa loviturii fostului primar, în vârstă de 77 de ani, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, spre marea nemulţumire a celor 17 democraţi care rivalizează deja să-l înfrunte pe Donald Trump în noiembrie 2020.


Senatorul Bernie Sanders – unul dintre candidaţi care, împreună cu Elizabeth Warren, îi atacă pe miliardari – s-a declarat vineri ”dezgustat de ideea că Michael Bloomberg sau orice alt miliardar crede că poate ocoli procesul politic şi cheltui zeci de milioane de dolari pentru a ne cumpăra alegerile”.

”Dacă nu poţi obţine susţinerea bazei a candidaturii tale nu trebuie să te prezinţi în alegerile prezidenţiale”, a subliniat el într-un comunicat.

Atunci când Michael Bloomberg a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că ar putea candida, Elizabeth Warren i-a reproşat, la rândul său, că vrea ”să cumpere alegerile”.

Miliardarul, care a condus New Yorkul din 2002 în 2013, şi-a multiplicat pregătirile în vederea unei candidaturi.

El s-a înregistrat joi la Comisia Electorală federală.

Citește și : Mike Pence, vizită-surpriză în Irak

Bloomberg dădea asigurări în urmă cu zece zile că este ”aproape” de luarea unei decizii definitive, însă nu a prezentat vreo dată în acest sens.

Potrivit The New York Times (NYT), campania publicităţii televizate a lui Michael Bloomberg ar urma să se desfăşoare timp de o săptămână.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.