StiripesurseȘtirile zileiFiul cel mare al preşedintelui brazilian Bolsonaro, vizat de o nouă...

Fiul cel mare al preşedintelui brazilian Bolsonaro, vizat de o nouă anchetă anticorupţie

Publicat:

Parchetul din Rio de Janeiro a anunţat sâmbătă că a deschis o nouă anchetă împotriva fiului cel mare al preşedintelui Jair Bolsonaro, Flavio, acuzat că a plătit “angajaţi fantomă” pentru a deturna bani publici, informează AFP, potrivit agerpres.

Ancheta a fost deschisă pentru “pagubă administrativă legată de angajarea unor lucrători fantomă care nu ar fi ocupat niciun post în cadrul cabinetului” lui Flavio Bolsonaro, informează un comunicat al Parchetului.

Citește și : Grecia anunță noi măsuri pentru a le ‘închide ușa’ migranților

Fiul preşedintelui, în vârstă de 38 de ani, este senator. Faptele invocate se referă la perioada în care acesta era deputat regional al statului Rio.

La începutul acestui an, imediat după ce Jair Bolsonaro a preluat funcţia de şef al statului, un alt scandal în care a fost implicat fiul său Flavio i-a afectat acestui imaginea, în condiţiile în care una din promisiunile din campania electorală a vizat eradicarea corupţiei.


Agenţia guvernamentală responsabilă cu monitorizarea tranzacţiilor financiare, COAF, a atras atenţia în decembrie asupra unor “tranzacţii atipice”, în valoare totală de 1.2 milioane de reali (aproximativ 270.000 de euro) în 2016 şi 2017 în contul fostului său şofer, Fabricio José de Queiroz, sumă care nu corespunde veniturilor declarate de acesta.

De asemenea, COAF a detectat 48 de tranzacţii suspecte ale lui Flavio Bolsonaro, în valoare totală de 96.000 de reali (aproximativ 22.000 de euro), făcute în iunie şi iulie 2017. Tânărul politician a negat constant că ar fi comis vreo infracţiune.

Parchetul a iniţiat o anchetă care a fost suspendată în iulie, după ce preşedintele Curţii Supreme, Dias Toffoli, a decis că este necesară o autorizaţie judiciară pentru obţinerea acestor informaţii de natură financiară. Decizia ar putea deveni caducă în curând. Curtea Supremă a început săptămâna trecută, în plen, deliberări în urmă cărora procurorii ar putea fi scutiţi de necesitatea obţinerii acestei autorizaţii.

Citește și : Nordul Greciei, afectat de inundații

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.