StiripesurseȘtirile zileiAnul 2018 a rupt toate recordurile în privința concentrațiilor de gaze...

Anul 2018 a rupt toate recordurile în privința concentrațiilor de gaze cu efect de seră

Publicat:

Principalele gaze cu efect de seră care determină încălzirea globală au atins noi recorduri în anul 2018, nefiind observat ”niciun semn de încetinire”, a avertizat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citată de AFP, potrivit agerpres.

”Nu există niciun semn de încetinire, şi cu atât mai puţin de diminuare, a concentraţiei de gaze cu efect de seră din atmosferă, în ciuda tuturor angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris privind clima”, a subliniat secretarul general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), Petteri Taalas, cu ocazia publicării buletinului anual privind concentraţiile de gaze cu efect de seră.

Citește și: Șeful Pentagonului îl dă afară ce comandantul Marinei americane

Acest raport nu ia în calcul cantităţile de gaze cu efect de seră eliberate în atmosferă, ci pe cele care se menţin, având în vedere că oceanele absorb aproximativ un sfert din emisiile totale, la fel ca şi biosfera, care include pădurile.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, dioxidul de carbon (CO2), care este asociat cu activităţile umane şi constituie principalul gaz cu efect de seră care persistă în atmosferă, a înregistrat un nou record al concentraţiilor în 2018, cu 407,8 părţi pe milion (ppm), respectiv cu 147% peste nivelul preindustrial din 1750.


”Trebuie să ne amintim că ultima dată când Pământul a cunoscut un conţinut de CO2 comparabil a fost acum 3 până la 5 milioane de ani: temperatura era cu 2 până la 3 grade Celsius mai ridicată în comparaţie cu situaţia din prezent, iar nivelul mării a fost cu 10 până la 20 de metri mai mare decât nivelul actual”, a indicat Taalas într-un comunicat.

Creştere mai rapidă

Îngrijorarea OMM este cu atât mai mare cu cât creşterea anuală a concentraţiei de CO2, care persistă timp de secole în atmosferă şi chiar mai mult în oceane, a fost superioară ratei medii de creştere în ultimii 10 ani.

Conform observaţiilor cercetătorilor, concentraţiile de metan (CH4), al doilea cel mai important dintre gazele cu efect de seră persistente şi protoxidul de azot (N2O), au crescut, de asemenea, mai mult decât media anuală din ultimul deceniu.

Citește și: Netanyahu acuză Iranul că pregătește atacuri împotriva Israelului

Metanul, în cazul căruia 60% dintre emisii sunt de origine umană (creşterea animalelor, cultivarea orezului, exploatarea combustibililor fosili şi altele), şi protoxidul de azot – 40% din emisii sunt de origine umană (îngrăşământ, procese industriale şi altele) – au atins, de asemenea, vârfuri în ceea ce priveşte concentraţiile.

Protoxidul de azot joacă de asemenea un rol important în distrugerea stratului de ozon, care ne protejează de razele ultraviolete dăunătoare emise de soare.

În faţa situaţiilor de urgenţă climatică, statele s-au angajat la Paris în 2015 să pună în aplicare planuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, însă emisiile globale sunt în creştere.

Luni, Petteri Taalas a făcut apel la statele semnatare ale Acordului de la Paris să transpună ”angajamentele în acţiuni şi să îşi amplifice ambiţiile în interesul umanităţii”.

Acest apel vine la scurt timp după ce Statele Unite au oficializat, la începutul lunii noiembrie, ieşirea din Acordul de la Paris. Însă, Statele Unite nu singurele care contribuie substanţial la concentraţiile de gaze cu efect de seră.

Cei mai importanţi emiţători de gaze cu efect de seră – China, Statele Unite, Uniunea Europeană şi India – reprezintă 56% din emisiile globale. Doar UE (9% din total) este pe cale să îşi îndeplinească şi chiar să îşi depăşească obiectivele propuse, potrivit unui studiu recent realizat de organizaţia nonguvernamentală americană Fondul Ecologic Universal (FEU-SUA).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție sistemică într-un spital din Edineț. CNA publică probe audio

Centrul Național Anticoirupție (CNA) a publicat interceptările telefonice în dosarul privind corupția sistemică într-un spital din Edineț. Citește și: Pensii și alte prestații sociale pentru...

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor – declarate de utilitate publică de interes național

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor au fost declarate de utilitate publică de interes național. Parlamentul a votat în lectura...

Deputatul Costiuc denunță reangajarea polițistului implicat în incidentul de la IP. Cernăuțeanu neagă

Un polițist demis după ce a tras mai multe focuri de armă în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău ar fi revenit în...

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate din Republica Moldova. Un proiect de lege care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.