StiripesurseSintezeCurtea Supremă pakistaneză se împotriveşte prelungirii mandatului şefului armatei cu încă...

Curtea Supremă pakistaneză se împotriveşte prelungirii mandatului şefului armatei cu încă trei ani

Publicat:

Curtea Supremă de la Islamabad a respins joi înnoirea mandatului şefului Statului Major, acordându-i doar o prelungire de şase luni pentru a putea rămâne pe acest post, după zile întregi de bătălii judiciare, un afront inedit pentru armată, cea mai importantă instituţie din ţară, potrivit AFP, scrie agerpres.

Generalul Qamar Javed Bajwa, care a servit deja trei ani în acest post, fără îndoială cel mai puternic în Pakistan, iniţial îşi văzuse mandatul prelungit cu încă trei ani în august de către premierul Imran Khan.

Citește și : Noul buget al OIAC a fost aprobat, în pofida eforturilor Rusiei

Dar Curtea Supremă a pus sub semnul întrebării săptămâna aceasta legalitatea acestei prelungiri, luând în considerare obligarea generalului să se pensioneze.

O astfel de decizie este o premieră în această ţară guvernată de armată timp de aproape jumătate din cei 72 de ani de existenţă şi unde în trecut mai mulţi înalţi oficiali militari au putut să-şi prelungească menţinerea în funcţie fără dificultate.


Menţinerea în funcţie a generalului Bajwa ‘va continua pentru o perioadă de şase luni începând cu astăzi’, se poate citi în decizia de joi a Curţii Supreme, emisă cu câteva ore înainte de încheierea primului său mandat.

În aceste şase luni, parlamentul va trebui să legifereze modalitatea de menţinere în post a şefului Statului Major al armatei, un nou text care va ‘determina mandatul şi condiţiile serviciului’ generalului Bajwa, menţionează hotărârea.

Imran Khan, perceput ca un apropiat al generalului Bajwa, a salutat decizia. ‘Astăzi trebuie să fie o mare dezamăgire pentru cei care sperau că ţara va fi destabilizată de o ciocnire între instituţii’, a menţionat el într-un mesaj pe Twitter.

Cea mai înaltă instanţă din Pakistan a desfăşurat în această săptămână mai multe audieri pe această temă.

‘Este vorba de un caz istoric: au fost ridicate întrebări fără precedent, ameninţând să bulverseze status quo’-ul între puterea militară şi civilă, scrie joi principalul cotidian de limbă engleză Dawn.

Generalul Bajwa a fost numit în funcţie în 2016, înlocuindu-l pe foarte popularul general Raheel Sharif, al cărui mandat fusese marcat de recrudescenţa grupurilor extremiste care au comis violenţe ani la rând.

De la preluarea puterii de către generalul Bajwa, armata a fost criticată că a pus presiune pe societatea civilă şi a interferat în viaţa politică pakistaneză.

Citește și : La două zile după seismul din Albania, un bărbat a fost scos în viaţă de sub dărâmături

Armata este acuzată că a contribuit la alegerea în 2018 a lui Imran Khan, fost jucător legendar de cricket, implicându-se în neutralizarea principalului adversar al acestuia, fostul premier Nawaz Sharif.

Prelungirea în funcţie a generalului Bajwa intervine într-un context de tensiuni puternice între Pakistan şi India pe tema Kashmirului, un teritoriu montan locuit de o majoritate musulmană disputat de cele două ţări de la independenţa lor în 1947 şi pentru care au dus două războaie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.