StiripesurseȘtirile zileiPotop în India! 17 oameni au murit striviți de un zid...

Potop în India! 17 oameni au murit striviți de un zid – VIDEO

Publicat:

Cel puţin 17 persoane au murit luni după ce un zid s-a prăbuşit peste casele lor în urma ploilor torenţiale care au lovit statul Tamil Nadu, din sudul Indiei, au declarat oficiali locali, citaţi de DPA, potrivit agerpres.

Tamil Nadu şi teritoriul alăturat administrat federal Puducherry au înregistrat ploi abundente în ultimele zile, care au paralizat mai multe districte.

Citește și: Vremea rea provoacă decese în Franța. Printre victime se află și trei salvatori!


Un zid de 4,5 metri înălţime s-a prăbuşit peste pe trei case din districtul Coimbatore luni dimineaţa în timp ce oamenii dormeau, a declarat principalul responsabil al regiunii, K Rajamani, prin telefon.

Poliţiştii şi serviciile de pompieri au debarasat molozul şi au recuperat cadavrele, care au fost trimise la autopsie, a precizat Rajamani, adăugând că două dintre victime erau copii.

Autorităţile la nivel statal au anunţat că familiile decedaţilor vor primi 400.000 de rupii (5.572 de dolari).

Potrivit Departamentului Meteorologic, ploile torenţiale vor continua în regiune în următoarele 48 de ore.

Şcolile şi colegiile vor rămâne închise în capitala statului Tamil Nadu, Chennai, dar şi în oraşe importante precum Thoothukudi, Tiruvallur şi Kancheepuram, unde părţi mari rămân inundate, au precizat mass-media.

Citește și: Australia face un grup special de lucru pentru combaterea spionajului chinez

Cel puţin trei persoane au murit în incidente provocate de ploi în statul Tamil Nadu în ultimele zile, a transmis postul NDTV.

Autorităţile statului susţin că au luat măsurile adecvate în faţa ploilor abundente. În Chennai, guvernul statului a instituit 176 de centre de ajutor.

Ploile afectează de obicei statele sudice ale Indiei, aduse de către musonii în retragere. Per total, peste 2.450 de persoane şi-au pierdut viaţa în India în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren aduse de musoni şi de cicloane între lunile iulie şi noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.