StiripesurseȘtirile zileiVictima unui viol, INCENDIATĂ în drum spre tribunal

Victima unui viol, INCENDIATĂ în drum spre tribunal

Publicat:

O tânără în vârstă de 23 de ani, victima unui viol, a fost stropită cu benzină şi incendiată de o bandă de cinci bărbaţi, printre care se afla şi violatorul, în timp ce se îndrepta joi spre tribunal, în nordul Indiei, a anunţat poliţia, declanşând o revoltă populară împotriva flagelului infracţiunilor împotriva femeilor, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Săptămâna trecută, mii de indieni au protestat în mai multe oraşe după ce o tânără de 27 de ani, medic veterinar, a fost violată şi ucisă la Hyderabad, oraş din sudul ţării.

Citeşte şi: Mai marii lumii l-au luat peste picior pe Trump – VIDEO

Protestatari şi parlamentari fac presiuni asupra instanţelor să judece în procedură accelerată cazurile de viol, şi cer pedepse mai aspre.

Tânăra atacată joi se află în stare critică, a declarat medicul D.S. Negi de la spitalul din Lucknow, capitala statului nordic Uttar Pradesh.


Femeia se îndrepta spre gară pentru a lua trenul spre localitatea unde urma să ia parte la o audiere, când un grup de bărbaţi a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc, a precizat poliţia.

Toţi cei cinci atacatori au fost arestaţi, a comunicat poliţia din statul Uttar Pradesh pe Twitter.

Potrivit documentelor consultate de Reuters, tânăra depusese plângere la poliţia din districtul Unnao în luna martie, reclamând un viol ce ar fi avut loc sub ameninţarea pistolului în decembrie 2018.

Citeşte şi: Avocatul lui Trump a ajuns la Kiev să ‘limpezească apele’

Presupusul violator a fost încarcerat, dar eliberat pe cauţiune după o săptămână.

Uttar Pradesh, cel mai populat stat al Indiei, şi-a câştigat o tristă notorietate pentru cazurile de viol, doar din 2017 fiind raportate peste 4.200.

Guvernul din Uttar Pradesh, controlat de Partidul Bharatiya Janata (BJP) al premierului de la New Delhi, Narendra Modi, a fost acuzat în luna iulie de grupări de opoziţie că îl protejează pe un deputat acuzat de viol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roșcani, Telița și Calfa au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară

Localitățile Roșcani, Telița și Calfa din raionul Anenii Noi au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară, după ce consiliile locale au votat în favoarea...

Bolojan îl acuză pe Nicușor Dan că vrea să rupă PNL

Premierul român Ilie Bolojan a declarat că nu a fost informat de intenția președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția...

CARANTINĂ într-un sat din Cahul: Autorităţile confirmă un focar de pestă porcină

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în localitatea Vadul lui Isac, raionul Cahul. În acest context, autoritățile au instituit măsuri de...

Ce sunt Flamingo, noile rachete low-cost (inventate în Ucraina de un start-up) cu care Kievul vizează Rusia? Și de ce marchează începutul unei noi...

Principalele caracteristici: are o rază de acțiune de până la 3.000 de kilometri, poartă un focos de 1.150 kg, este relativ precisă, poate produce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.