StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Indiei a promulgat controversata lege a cetățeniei

Preşedintele Indiei a promulgat controversata lege a cetățeniei

Publicat:

Preşedintele Indiei, Ram Nath Kovind, a promulgat joi seara târziu o controversată lege care facilitează obţinerea cetăţeniei indiene de către membri ai minorităţilor nemusulmane din unele ţări învecinate cu majoritate musulmană, informează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Amendamentul adoptat miercuri de parlament la legea cetăţeniei, prin care statul indian le oferă protecţie minorităţilor hinduse, sikh, budiste, jain, parsi şi creştine care fug din Pakistan, Bangladesh şi Afganistan de teama persecuţiilor religioase, a generat proteste violente în statele indiene nord-estice Assam şi Tripura.

Citește și: UE prelungește sancțiunile împotriva Rusiei

În Assam, doi oameni au fost ucişi şi 11 răniţi joi după ce poliţia a deschis focul asupra unor protestatari care au incendiat imobile şi au atacat mai multe gări, în pofida interzicerii manifestaţiilor de către autorităţi.

Protestatarii au denunţat faptul că noua lege ar putea duce la un val de imigranţi ilegali, afectând comunităţile indigene locale. În regiune trăiesc deja un important număr de imigranţi din Bangladesh.


Potrivit opoziţiei indiene, care a contestat măsura la Curtea Supremă, schimbările propuse subminează constituţia laică a ţării prin faptul că nu le asigură protecţie musulmanilor.

Citește și: Boris Johnson obţine o majoritate absolută în alegerile anticipate

Legea a fost promulgată de şeful statului şi a intrat în vigoare odată cu publicarea ei în Monitorul oficial indian, joi seara târziu, a indicat un responsabil din Ministerul de Interne.

Există temeri că, dacă protestele din nord-est continuă, premierul japonez Shinzo Abe şi-ar putea anula vizita prevăzută pentru începutul săptămânii viitoare în India. Premierul indian Narendra Modi intenţiona să-l primească pe omologul său nipon chiar în Assam, în cadrul unei campanii de evenimente diplomatice de profil înalt în afara capitalei Delhi menită să scoată în evidenţă diversitatea Indiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

OpenAI: ChatGPT a fost folosit într-o campanie de propagandă atribuită Chinei

OpenAI susține că a identificat mai multe operațiuni de influență asociate unor grupări chineze care ar fi folosit ChatGPT pentru a genera conținut propagandistic...

Propunere surprinzătoare în lumea științei: rivalii să împartă banii în loc să se lupte pentru ei

Competiția pentru finanțarea cercetării face mai mult rău decât bine, iar oamenii de știință ar trebui să depună proiecte împreună, inclusiv alături de rivalii...

Puțini pasageri știu asta: ce se întâmplă când cineva atacă ușa cabinei piloților

Două incidente recente petrecute la bordul unor curse comerciale din Statele Unite au readus în atenție una dintre cele mai sensibile zone ale unui...

14 iunie: Ziua mondială a donatorului de sânge (OMS)

Marcată anual în data de 14 iunie, Ziua mondială a donatorului este o oportunitate pentru creşterea gradului de conştientizare a necesităţii de sânge şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.