StiripesurseȘtirile zileiAmnesty International anunță un nou bilanț al protestelor din Iran: Peste...

Amnesty International anunță un nou bilanț al protestelor din Iran: Peste 300 de oameni au fost uciși!

Publicat:

Cel puţin 304 persoane au fost ucise în Iran în reprimarea mişcării de protest care a cuprins ţara între 15 şi 18 noiembrie, potrivit unui nou bilanţ dat publicităţii luni de Amnesty International, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Autorităţile iraniene au continuat represiunea feroce după manifestaţiile la scară naţională care au avut loc pe 15 noiembrie, arestând mii de protestatari, precum şi jurnalişti, apărători ai drepturilor omului şi studenţi pentru a-i împiedica să spună ce gândesc despre această represiune nemiloasă”, a acuzat ONG-ul pentru apărarea drepturilor omului într-un comunicat.

Citește și: Exigențele Phenianului sunt OSTILE și NEPOTRIVITE

Amnesty International a subliniat că a revizuit în creştere ultimul său bilanţ publicat la 2 decembrie (cel puţin 208 morţi) la “cel puţin 304 persoane (…) omorâte” prin recurgerea la forţă ucigaşă” în reprimarea mişcării de protest, printre care cel puţin doi adolescenţi, în vârstă de 15 şi 17 ani.

ONG-ul a afimat că a adunat “mărturiile copleşitoare ale martorilor” care duc la concluzia că “autorităţile iraniene, aproape imediat după ce au masacrat sute de persoane (…), au pus în aplicare o represiune pe scară mare concepută pentru a inspira tuturor teama de a vorbi deschis despre ce s-a întâmplat”.


Mişcarea de contestare a izbucnit la 15 noiembrie după anunţul privind o creştere majoră a preţului la benzină, în plină criză economică, şi a afectat peste o sută de localităţi.

Autorităţile au afirmat că au reinstaurat ordinea în câteva zile. Aceasta cu preţul unei “represiuni sângeroase”, a denunţat Amnesty International al începutul lui decembrie.

Până în prezent, Teheranul nu a confirmat decât moartea a cinci persoane – patru membri ai forţelor de ordine ucişi de “protestatari” şi un civil – şi a anunţat arestarea a circa 500 de persoane, printre care şi 180 de “lideri” ai mişcării de contestare.

Anunţată la începutul lui decembrie de guvern, publicarea unui bilanţ oficial pe baza datelor institutului medico-legal naţional întârzie.

Citește și: Nicolas Maduro acuză un diplomat american de COMPLOT

Organizaţia neguvernamentală a afirmat că deţine informaţii din mai multe surse independente potrivit cărora, la o lună după declanşarea revoltei populare, “forţele de securitate continuă descinderile în întreaga ţară pentru a aresta persoane la domiciliu sau la locul de muncă”.

Amnesty a mai cerut Teheranului “să îi elibereze imediat şi necondiţionat pe toţi cei arestaţi arbitrar” şi a îndemnat comunitatea internaţională să facă presiuni “fără întârziere” asupra Iranului, pentru că “mii de deţinuţi rămân ameninţaţi cu tortura sau rele tratamente”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.