StiripesurseȘtirile zileiViolențe într-un penitenciar din Honduras - 18 morți și 16 răniți

Violențe într-un penitenciar din Honduras – 18 morți și 16 răniți

Publicat:

Cel puțin 18 deținuți au murit și alți 16 au fost răniți vineri în urma unei confruntări între două grupări rivale într-un penitenciar din orașul Tela, aflat în nordul statului Honduras, au informat autoritățile locale, citate de site-ul agenției de presă Reuters, potrivit mediafax.

Incidentul are loc la doar două zile după ce Guvernul a declarat stare de urgență în sistemul penitenciar din cauza valului recent de violențe din închisori. Potrivit legii, instaurarea stării de urgență în penitenciare înseamnă că Armata ar trebui să preia controlul asupra închisorilor din întreaga țară.

Citește și : Două nave de croazieră au intrat în coliziune într-un port din Marea Caraibilor

Cu toate acestea, un oficial de rang înalt din cadrul Armatei a declarat că militarii nu au preluat în mod oficial controlul asupra penitenciarului din Tela înaintea producerii violențelor de vineri.

Violențele din penitenciare sunt frecvente în Honduras, țară considerată ca fiind una dintre cele mai violente din lume.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.