StiripesurseSintezeSUA, foarte preocupate privind o intensificare a conflictului din Libia (oficial...

SUA, foarte preocupate privind o intensificare a conflictului din Libia (oficial american)

Publicat:

SUA sunt foarte preocupate privind o intensificare a conflictului din Libia, în condiţiile în care un număr tot mai mare de persoane despre care se crede că sunt mercenari ruşi susţin forţele mareşalului Khalifa Haftar în teren, a declarat sâmbătă un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat, relatează Reuters, scrie agerpres.

SUA continuă să recunoască guvernul de uniune naţională condus de Fayez al-Serraj, a spus oficialul citat, dar a adăugat că Washingtonul nu este de o parte sau alta în conflict şi discută cu toate părţile care ar putea influenţa încheierea unui acord.

Citește și : Două nave de croazieră au intrat în coliziune într-un port din Marea Caraibilor

“Cu numărul sporit de agenţi Wagner şi de mercenari în teren, credem că tabloul conflictului se schimbă şi se intensifică”, a spus oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului, referindu-se la grupul de mercenari ruşi cunoscut sub numele de Wagner.

Libia este divizată din 2014 între tabere politice şi militare care îşi au sediul în capitala Tripoli şi în estul ţării. Guvernul lui Serraj se luptă în prezent cu forţele conduse de mareşalul Khalifa Haftar, care îşi are fieful în estul Libiei.


Haftar este susţinut de Egipt, Emiratele Arabe Unite şi cel mai recent de mercenari ruşi, potrivit unor diplomaţi şi oficiali de la Tripoli.

Turcia a susţinut guvernul recunoscut internaţional condus de Fayez al-Serraj, iar cele două părţi au încheiat un memorandum de înţelegere asupra cooperării maritime în estul Mediteranei, o decizie pe care oficialul american a descris-o drept “dăunătoare” şi “provocatoare”.

Citește și : Pachetul de combatere a schimbărilor climatice a trecut şi de ultimul vot al legislativului din Germania

“Din perspectiva SUA, asta reprezintă o preocupare… Nu este momentul să se provoace mai multă instabilitate în Mediterana”, a spus oficialul citat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.