StiripesurseȘtirile zileiMAJORITATE ABSOLUTĂ pentru Ashraf Ghani în alegerile prezidenţiale din septembrie

MAJORITATE ABSOLUTĂ pentru Ashraf Ghani în alegerile prezidenţiale din septembrie

Publicat:

Preşedintele în funcţie al Afganistanului, Ashraf Ghani, a obţinut majoritatea absolută a voturilor exprimate în alegerile desfăşurate pe 28 septembrie, conform rezultatelor preliminare anunţate duminică de Comisia electorală independentă afgană (IEC), transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Ashraf Ghani a câştigat 50,64% din voturi, întrecându-l pe principalul său adversar, prim-ministrul Abdullah Abdullah, pentru care au votat 39,52% dintre alegători.

Citește și : Peste 230 de presupuşi membri ai gangului MS-13, arestați într-o importantă operaţiune împotriva grupării

La scrutin au votat aproape 1,9 milioane de afgani.

Alegerile prezidenţiale au fost marcate de acuzaţii de fraude masive.


Rezultatele definitive vor comunicate după rezolvarea eventualelor contestaţii.

Imediat după anunţul Comisiei, biroul lui Abdullah Abdullah, a transmis un comunicat în care precizează: ‘Am dori să facem să înţeleagă încă o dată poporul nostru, susţinătorii noştri, Comisia electorală şi aliaţii noştri internaţionali că echipa noastră nu va accepta rezultatul acestui vot fraudulos dacă cererile noastre legitime nu vor fi luate în considerare’.

Anunţarea rezultatelor preliminare era prevăzută iniţial pentru 19 octombrie şi amânată prima dată pentru 14 noiembrie, din motive tehnice.

Abdullah Abdullah ceruse oprirea numărării voturilor pentru ‘a salva procesul de cei care fraudează’, fără însă a-şi sprijini acuzaţiile pe dovezi.

Tabăra sa a considerat că 300.000 de buletine validate de IEC prezintă probleme şi a întrerupt procesul de numărare în şapte provincii, permiţând reluarea acestuia la mijlocul lui decembrie.

‘Ne-am îndeplinit datoria cu onestitate, loialitate, responsabilitate şi fidelitate’, a declarat preşedinta IEC, Hawa Alam Nuristani, la anunţarea rezultatelor. ‘Am respectat fiecare vot pentru că am dorit ca democraţia să reziste’, a adăugat ea.

Citește și : Premierul Indiei a convocat o ședință de urgență pe fondul protestelor violente din țară

Scrutinul trebuia să fie cel mai corect organizat vreodată de tânăra democraţie afgană, o companie germană furnizând maşini biometrice pentru a se împiedica votul multiplu.

Însă aproape un milion de voturi din cele 2,8 milioane înregistrate iniţial au fost anulate din cauza neregulilor.

Cu cele în jur de 1,9 milioane de voturi rămase, dintr-un total de 9,6 milioane de alegători de pe liste, scrutinul din septembrie a consemnat cea mai slabă rată de participare dintre toate rundele de alegeri desfăşurate în Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.