StiripesurseȘtirile zileiUn cangur epuizat s-a răcorit în piscina unei familii din Australia

Un cangur epuizat s-a răcorit în piscina unei familii din Australia

Publicat:

Un cangur a fost observat în timp ce se răcorea într-o piscină din spatele unei case situată într-o regiune australiană mistuită de incendii de vegetaţie, în timp ce în alte zone pompierii au salvat koala din copacii ameninţaţi de flăcări, informează Reuters, potrivit agerpres.

Fauna din Australia a fost grav afectată de incendiile de vegetaţie care au distrus peste 3,7 milioane de hectare de tufăriş şi au provocat decesul a şase persoane.

Vremea caniculară şi condiţiile propice pentru izbucnirea incendiilor se vor înrăutăţi, potrivit prognozelor, iar reprezentanţii rezervaţiilor şi organizaţiilor pentru salvarea animalelor sune nevoite să decidă dacă încearcă să evacueze fauna din regiunile ameninţate sau dacă vor risca doar implementarea unor măsuri pentru protejarea vieţuitoarelor.

Unele populaţii de koala şi vulpi zburătoare au fost distruse, în timp ce koala, echidne şi canguri au fost observaţi căutând adăpost în zone urbane.

Deşi nu sunt recunoscuţi pentru abilităţile lor de înot, cangurii caută zone cu apă pe fondul căldurii intense. O familie din regiunea Upper Hunter din Noul Wales de Sud a filmat un cangur de circa 70 de kilograme care se scălda în piscina din spatele casei în condiţiile în care temperaturile au ajuns în weekend la 42 de grade Celsius. Cangurul, care a fost filmat în timp ce apa îi ajungea până la piept, mişca urechile şi părea nevătămat, notează Reuters.


Între timp, în statul Victoria, utilizatorul Twitter Bill Wallace a publicat imagini cu papagali cacadu cu creastă galbenă care ar fi murit din cauza stresului termic.

”Termometrul din veranda din spate a ajuns astăzi la 48,9 grade Celsius; nu sunt date oficiale, evident, dar a fost suficient pentru a ucide aceşti cacadu cu creastă galbenă”, a scris el.

În timp ce se afla într-o misiune de protejare a locuinţelor din Australia de Sud, un echipaj de pompieri a salvat exemplare de koala din arborii de cauciuc aflaţi în calea focului.

În Noul Wales de Sud, un grup de activişti de mediu a estimat că peste 2.000 de koala au murit, iar o treime din habitatul lor a ars.

O rezervaţie pentru animale sălbatice situată la nord de Sydney a evacuat 300 de animale în timp ce flăcările se apropiau. ”Am decis să evacuăm şi am avut norocul să scape de flăcări”, a declarat managerul de operaţiuni al parcului zoologic Walkabout Wildlife, Tassin Barnard.

Deşi nu există încă statistici oficiale, Barnard a declarat că este posibil ca milioane de animale să fi fost ucise.

”Alte rezervaţii au decis să nu-şi mute animalele şi să facă tot posibilul pentru a le apăra”, a adăugat Barnard.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Putin recunoaște. A atacat Ucraina cu rachete Oreșnik pentru a testa viitoare lovituri asupra orașelor: ‘Am calculat totul până la milimetru’

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că rachetele balistice cu rază medie de acțiune Oreşnik au fost lansate asupra Ucrainei pentru a observa efectele...

Marta Kos: Uniunea Europeană va contribui la modernizarea a încă 20 de școli din Moldova

Marta Kos, Comisara europeană pentru extindere, s-a întâlnit cu grup de primari din diferite regiuni ale țării vineri, 6 iunie, anunță Delegația Uniunii Europene...

Viorel Cibotaru: Republica Moldova ar trebui să își dorească un statut de partener privilegiat al NATO

Ambasadorul Republicii Moldova la NATO, Viorel Cibotaru, afirmă că dezvoltarea unei prezențe active în spațiul european nu mai este posibilă fără o cooperare intensă...

140 de instituții de învățământ, dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Transformarea digitală cuprinde și sistemul educațional din Republica Moldova. Datorită unui program susținut de autorități și parteneri de dezvoltare, 140 de instituții de învățământ...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.