StiripesurseȘtirile zileiTrump: SUA, pregătite pentru orice 'cadou de Crăciun' din partea Phenianului

Trump: SUA, pregătite pentru orice ‘cadou de Crăciun’ din partea Phenianului

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a respins marţi preocupările legate de ‘cadoul de Crăciun’ anunţat de Coreea de Nord, afirmând că este pregătit pentru orice ‘surpriză’, în contextul termenului limită dat Washingtonului pentru a oferi concesii Phenianului, transmit dpa, Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

‘Vom vedea care este surpriza şi ne vom ocupa de ea cu mult succes. Vom vedea ce se întâmplă’, le-a declarat Trump reporterilor la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, Florida, unde îşi petrece sărbătorile.

Citește și : ONU cere o ‘anchetă independentă şi imparţială’ în cazul Khashoggi

Îngrijorările legate de Coreea de Nord s-au intensificat după ce aceasta a dat termen limită Washingtonului până la finalul anului pentru a-i ridica sancţiunile, anunţând un ‘cadou de Crăciun’ de rău augur dacă această cerere nu-i va fi satisfăcută.

Întrebat despre posibilitatea ca acest cadou să fie un test cu rachetă cu rază lungă, preşedintele american a replicat: ‘Poate este un cadou drăguţ’. ‘Poate (…) îmi trimite o vază frumoasă, în loc de un test cu rachetă’, a glumit Trump.


Negocierile au intrat în impas după eşecul summitului care i-a reunit pe preşedintele american Donald Trump şi pe liderul nord-coreean Kim Jong Un în februarie, în Vietnam.

Părţile nu au reuşit să convină asupra paşilor de urmat pentru reducerea tensiunilor, iar Coreea de Nord a efectuat de atunci mai multe teste cu rachete cu rază scurtă.

Conducerea de la Phenian a subliniat că nu este interesată de noi discuţii cu SUA privind dezarmarea atât timp cât Washingtonul refuză să-i ridice sancţiunile.

Ministrul adjunct nord-coreean de externe, Ri Thae Song, a declarat în această lună că SUA au termen până la sfârşitul anului pentru a oferi concesii.

Citește și : Putin avertizează: Rusia poate distruge orice sistem antibalistic existent

‘Depinde în totalitate de SUA ce cadou de Crăciun vor alege’, a afirmat el.

Duminică, agenţia oficială KCNA a transmis că liderul Kim Jong Un a prezidat o reuniune lărgită a Comisiei Militare Centrale (CMC).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât costă fructele și legumele de sezon în piețele din țară

Fructele de sezon devin tot mai accesibile în piețele din Republica Moldova. Pepenele verde se vinde de la 7 lei kilogramul, merele de la...

Exporturile de bunuri ale R.Moldova au crescut cu peste 11% în primele cinci luni ale anului

Exporturile de bunuri ale Republicii Moldova au înregistrat o creștere în primele cinci luni ale anului 2026 și au însumat 1,376 miliarde de euro,...

O schimbare a dietei la nivel global ar putea reduce drastic poluarea și salva milioane de vieți

O schimbare la nivel mondial către diete mai sănătoase, o agricultură mai eficientă și reducerea semnificativă a risipei alimentare ar putea schimba fundamental ceea...

O capitală cunoscută pentru gerul extrem se confruntă cu o caniculă istorică

Record după record într-un oraș cunoscut la nivel mondial pentru frigul extrem. Două valuri de căldură au împins temperaturile spre 40°C, iar specialiștii spun...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.