StiripesurseSintezeRusia consideră 'inacceptabile' atacurile din Irak

Rusia consideră ‘inacceptabile’ atacurile din Irak

Publicat:

Rusia a considerat luni ”inacceptabile” bombardarea cu rachete a unei baze militare în Irak urmată de raiduri americane împotriva unei facţiuni pro-Iran la frontiera irakiano-siriană, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Ministerul rus al Afacerilor Externe a considerat atacurile dintre (brigăzile, ndlr) Hezbollah şi SUA în Irak şi Siria drept inacceptabile şi contraproductive”, a indicat ministerul într-un comunicat.

Citește și : Mike Pompeo va efectua o vizită în Ucraina la începutul anului viitor

Moscova a cerut, de asemenea, ”tuturor părţilor să se abţină de la luarea altor măsuri care ar putea destabiliza brusc situaţia militară şi politică în Irak, Siria şi în ţările vecine”.

Aceste declaraţii survin în timp ce ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, l-a primit luni la Moscova pe omologul său iranian Mohammad Javad Zarif.


În faţa unor atacuri care vizează interesele lor în Irak – atacuri care nu sunt revendicate, dar care sunt pentru Washington acţiunea unor facţiuni pro-Iran – Statele Unite au lovit duminică seara baze ale brigăzilor Hezbollah, o facţiune pro-Iran a Hachd al-Chaabi, o coaliţie de paramilitari formată pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) şi care este de acum integrată în forţele irakiene.

Citește și : Principalul aeroport din Republica Mauritius a fost închis înaintea ciclonului Calvinia

Aceste represalii, care s-au soldat cu cel puţin 25 de morţi şi au provocat indignare în Irak, au survenit la două zile după bombardarea cu rachetă a unei baze din centrul ţării, care a cauzat moartea unui subcontractant american şi rănirea unor soldaţi americani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.