StiripesurseȘtirile zileiKim Jong Un anunţă ridicarea moratoriului nord-coreean asupra testelor nucleare

Kim Jong Un anunţă ridicarea moratoriului nord-coreean asupra testelor nucleare

Publicat:

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a anunţat ridicarea moratoriului asupra testelor nucleare şi testelor de rachete balistice intercontinentale şi a promis o acţiune “surprinzătoare” împotriva Statelor Unite, a informat miercuri agenţia de stat nord-coreeană KCNA, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Nu avem niciun motiv să continuăm a fi legaţi unilateral prin acest angajament”, a transmis KCNA, citând afirmaţiile făcute de Kim Jong Un în faţa conducerii partidului aflat la putere. “Lumea va descoperi într-un viitor apropiat o nouă armă strategică pe care o deţine Coreea de Nord”, a adăugat el.

Citește și : Trump: Voi semna marele nostru acord comercial Faza 1 cu China la 15 ianuarie

În 2018, Kim declarase că Phenianul nu mai are nevoie de teste nucleare şi teste de rachete balistice intercontinentale.

Anterior, Coreea de Nord efectuase şase teste nucleare şi lansase rachete capabile să atingă întreg teritoriul continental al Statelor Unite.


Declaraţiile lui Kim preluate miercuri par să infirme diplomaţia nucleară din ultimii doi ani, preşedintele american, Donald Trump, amintind regulat “promisiunea” pe care i-ar fi făcut-o liderul nord-coreean.

Negocierile dintre cel două capitale par să fie într-un impas după eşecul summitului Kim-Trump din februarie de la Hanoi.

În faţa Comitetului Central al Partidului Muncitorilor, Kim a subliniat că ţara este pregătită să trăiască în continuare sub regimul sancţiunilor internaţionale pentru a-şi păstra capacitatea nucleară.

“Statele Unite formulează exigenţe contrare intereselor fundamentale ale ţării noastre şi adoptă un comportament de infractor”, a spus el, citat de KCNA.

Washingtonul a “condus zeci de exerciţii militare comune (cu Coreea de Sud) pe care preşedintele (Donald Trump) a promis personal să le oprească”, a trimis în Sud echipament militar de înaltă tehnologie şi a întărit sancţiunile împotriva Nordului, a adăugat liderul comunist.

“Nu ne vom vinde niciodată demnitatea”, a dat el asigurări, promiţând o acţiune “surprinzătoare pentru a face Statele Unite să plătească preţul suferinţei poporului nostru”.

Reuniunea plenară a Comitetului Central al Partidului Muncitorilor şi anunţul agenţiei oficiale de presă intervin înainte de discursul de Anul Nou al liderului de la Phenian, moment cheie al calendarului politic nord-coreean.

Citește și : Trump îndeamnă Irakul să protejeze ambasada americană la Bagdad

Este pentru a opta oară când Kim Jong Un recurge la acest exerciţiu, o tradiţie inaugurată de bunicul său, Kim Ir Sen, abandonată de tatăl său, dar pe care el a reactivat-o.

De mai multe luni, Coreea de Nord reclamă relaxarea sancţiunilor internaţionale care i-au fost impuse din cauza programului său de înarmare nucleară şi a celui balistic, în timp ce administraţia preşedintelui american Donald Trump este de părere că Phenianul trebuie să facă mai multe gesturi concrete înainte de a obţine această relaxare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.