StiripesurseȘtirile zileiAlegeri prezidențiale în Taiwan

Alegeri prezidențiale în Taiwan

Publicat:

Birourile de vot s-au deschis sâmbătă în Taiwan puţin după ora locală 08:00 (00:00 GMT) pentru alegeri prezidenţiale dominate de viitorul relaţiilor între această insulă cu peste 23 milioane de locuitori şi Beijing, potrivit AFP, scrie agerpres.

Circa 19 milioane de alegători sunt invitaţi să aleagă între preşedinta aflată la final de mandat, Tsai Ing-wen, şi principalul său adversar, Han Kuo-yu, care susţin două viziuni diferite pentru viitorul acestui teritoriu, separat din punct de vedere politic de restul Chinei de şapte decenii.

Citește și : Sultanul Omanului a încetat din viață, după o domnie de 50 de ani

Taiwanul, care îşi are propriile monedă, drapel, armată, diplomaţie şi guvern, nu este considerat totuşi ca o ţară independentă decât de un grup restrâns de capitale al căror număr a scăzut în ultimii ani.

Aflată la putere din 2016, preşedinta Tsai Ing-wen, candidată la realegerea sa, se prezintă electoratului ca garantă a valorilor democratice în faţa autoritarismului Beijingului şi a preşedintelui Xi Jinping.


Principalul său adversar, Han Kuo-yu, privilegiază încălzirea relaţiilor cu Beijingul, pledând în special pentru beneficiile pe care le-ar putea avea din aceasta insula pe plan economic.

De zece zile, publicarea sondajelor este interzisă în Taiwan. Dar până atunci, Tsai părea să beneficieze de un avans confortabil faţă de adversarul său.

Citește și : Iranul RECUNOAȘTE că a doborât ‘dintr-o eroare’ avionul ucrainean

În competiţie se află şi conservatorul James Soong, 77 de ani, preşedintele unei mişcări favorabile Beijingului, Partidul Poporului.

Birourile de vot se vor închide la 16:00, rezultatele fiind aşteptate în cursul serii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.