StiripesurseȘtirile zileiGuvernul iranian încearcă să minimalizeze consecinţele tragediei aeriene: 'NU am minţit!'

Guvernul iranian încearcă să minimalizeze consecinţele tragediei aeriene: ‘NU am minţit!’

Publicat:

Guvernul iranian a negat luni că ar fi încercat să ascundă responsabilitatea autorităţilor în drama avionului de linie ucrainean doborât din greşeală la 8 ianuarie în apropiere de Teheran, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

“În aceste zile de tristeţe, au fost lansate critici la adresa oficialilor şi autorităţilor ţării. Unii oficiali au fost chiar acuzaţi de minciună şi de tentativă de a ascunde cazul, însă în realitate, sincer, nu s-a întâmplat asta”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Rabii.

Citeşte şi: Evo Morales vrea să-şi facă miliţii armate în Bolivia

“Adevărul e că noi nu am minţit. A minţi înseamnă a denatura adevărul, intenţionat şi în cunoştinţă de cauză. A minţi înseamnă a ascunde informaţii. A minţi înseamnă a cunoaşte un fapt şi a nu îl spune sau a deforma realitatea” asupra acestui fapt, a adăugat Rabii.

“Ceea ce noi am spus joi (…) se baza pe informaţii secrete care au fost prezentate întregului guvern conform cărora nu ar fi existat nicio legătură între accident şi un tir de rachetă”, a mai afirmat oficialul.


Forţele armate iraniene şi-au recunoscut sâmbătă responsabilitatea în drama zborului PS572 al Ukraine International Airlines doborât la 8 ianuarie în zori, la scurt timp după decolare la Teheran.

Joi şi vineri, Organizaţia Aviaţiei Civile şi guvernul din Iran au negat ipoteza – avansată încă de miercuri seară de către Ottawa – că avionul ar fi putut fi doborât de o rachetă.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului, în majoritate cetăţeni iranieni şi canadieni, au murit în catastrofă.

Citeşte şi: Vulcanul La Cumbre din Galapagos a intrat în erupţie

Anunţul privind responsabilitatea forţelor armate a produs un şoc în Iran şi a declanşat un val de indignare.

Sâmbătă seară, o ceremonie de omagiere a victimelor într-o universitate din Teheran s-a transformat într-o manifestaţie împotriva autorităţilor, strigându-se chiar ‘moarte mincinoşilor’, înainte de a fi dispersată de poliţie.

Duminică seară, din nou au avut loc manifestaţii la Teheran – de o amploare dificil de evaluat -, conform unor înregistrări video publicate pe reţelele de socializare şi care nu au putut fi autentificate deocamdată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.