StiripesurseSintezeTeheranul cheamă ICAO să ajute ancheta privind doborârea avionului ucrainean

Teheranul cheamă ICAO să ajute ancheta privind doborârea avionului ucrainean

Publicat:

Iranul a invitat Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO) să sprijine ancheta referitoare la doborârea avionului de pasageri al companiei Ukraine International Airlines (UAI) în apropiere de Teheran săptămâna trecută, catastrofă în care au murit toate cele 176 de persoane aflate la bord, transmite dpa, potrivit agerpres.

Invitaţia survine în contextul întrebărilor legate de motivele pentru care Gardienii Revoluţiei au recunoscut doar după câteva zile că au doborât accidental avionul, după ce Teheranul negase iniţial orice implicare.

Citeşte şi: Franţa îşi suplimentează contingentul militar din Sahel

ICAO, agenţie a ONU cu sediul în Canada, a acceptat invitaţia guvernului iranian şi va trimite personal tehnic format din experţi pentru a consilia şi monitoriza investigaţia, a informat luni organizaţia, într-un comunicat.

Teheranul conduce ancheta, dar a invitat mai multe echipe de experţi străini, inclusiv de la Boeing, să vină în Iran pentru a examina, împreună cu experţi iranieni şi ucraineni, circumstanţele prăbuşirii.


Iranul a lansat un apel la asistenţă către ICAO în conformitate cu Anexa 13 a Convenţiei de la Chicago, la care a aderat în 1950.

Teheranul a negat vehement că a ascuns faptul că avionul de pasageri a fost doborât de Gardienii Revoluţiei Islamice.

‘Guvernul a fost acuzat de muşamalizare şi minciună, dar nu acesta a fost cazul’, le-a declarat luni reporterilor purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Rabiei.

Potrivit acestuia, preşedintele Hassan Rouhani a primit detalii despre incident de la consiliul de securitate la două zile după prăbuşire.

Un comunicat de presă a fost emis imediat după aceea, a indicat Rabiei.

Protestatari furioşi au ieşit pe străzile din Teheran şi din alte oraşe iraniene după ce regimul a recunoscut sâmbătă că avionul ucrainean a fost doborât, ‘dintr-o eroare umană neintenţionată’, de forţele sale armate.

Citeşte şi: Americanii slăbesc războiul comercial cu China. Trezoreria a luat o măsură importantă

Iranienii au denunţat ascunderea adevărului şi au cerut demisia oficialităţilor care au avut un rol în tragedie. Unii au cerut chiar demisia preşedintele Rouhani.

Purtătorul de cuvânt a exprimat regrete pentru moartea pasagerilor şi pierderea de încredere a populaţiei în guvern, insistând că trebuie ţinut cont de tensiunile politice din regiune din acel moment.

‘Toate forţele armate au fost în alertă ridicată şi acesta a fost motivul erorii tragice şi al accidentului’, a spus Rabiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.