StiripesurseȘtirile zileiDispariţia dinozaurilor nu a fost provocată de activitatea vulcanică (studiu)

Dispariţia dinozaurilor nu a fost provocată de activitatea vulcanică (studiu)

Publicat:

Activitatea vulcanică nu a condus la moartea dinozaurilor, susţin oamenii de ştiinţă pe baza unei analize a fosilelor marine, citată joi de Press Association. În schimb, cercetătorii cred că aceste erupţii masive ar fi contribuit la modelarea vieţii pe Pământ după evenimentul de extincţie în masă care a şters de pe suprafaţa Pământului 75 de procente dintre specii, în urmă cu circa 66 de milioane de ani, potrivit agerpres.

Noua cercetare, la care au participat, printre alţii, experţi de la University College London (UCL) şi University of Southampton, şi-a propus să răspundă la întrebarea care persistă în mediul academic privind evenimentul denumit Extincţia Cretacic – Paleogen (K-Pg) – dacă acesta a fost cauzat de o serie de erupţii vulcanice sau de coliziunea cu un asteroid, ori de ambele.

Citește și : Ucraina cere ajutorul FBI în investigaţia unui presupus atac cibernetic comis de hackerii ruşi

Datele geologice indică faptul că impacturile asupra mediului în urma erupţiilor vulcanice masive din India, care au condus la apariţia formaţiunilor stâncoase Deccan Traps (Capcanele Deccan), au avut loc cu 200.000 de ani înainte de evenimentul K-Pg. Potrivit oamenilor de ştiinţă, acest lucru indică faptul că activitatea vulcanică nu a contribuit în mod direct la moartea dinozaurilor.

În schimb, cercetătorii susţin argumentul iniţial, conform căruia evenimentul K-Pg a fost cauzat de un asteroid cu o lungime de 10 kilometri, care s-a prăbuşit în Peninsula Yucatan din Mexic, ceea ce a provocat formarea craterului de impact Chicxulub, pe o distanţă de 200 de kilometri.


Profesor Paul Bown de la UCL şi coautor al studiului, a declarat: ”Majoritatea oamenilor de ştiinţă admit că ultimul, şi cel mai cunoscut eveniment de extincţie în masă, s-a produs după ce un asteroid mare s-a lovit de Pământ, în urmă cu 66 de milioane de ani, însă unii cercetători au sugerat că activitatea vulcanică ar fi putut juca un rol important (în extincţie), iar noi am demonstrat că nu este cazul”.

Cercetătorii au examinat fosile marine minuscule pentru a afla mai multe informaţii despre temperaturile oceanului şi modificările ciclului carbonului în momentul extincţiei. Aceste fosile microscopice, extrase din solul marin din apropiere de Newfoundland, Canada, conţin dovezi geologice ale momentului în care dinozaurii au dispărut, cunoscut sub numele de graniţa K-Pg. Echipa a dezvoltat apoi modele climatice care prezintă efectele eliberării dioxidului de carbon în urma erupţiilor vulcanice. Rezultatele au demonstrat că emisiile de gaze vulcanice s-au produs cu 200.000 de ani înainte de evenimentul K-Pg.

Profesor Paul Wilson de la University of Southampton, unul dintre autorii studiului, a declarat: ”Concentrându-se asupra efectelor gazelor eliberate mai degrabă decât pe datarea rocilor lăsat în urmă de erupţiile Deccan, am constatat că activitatea vulcanică a debutat şi s-a încheiat în mod distinct înainte de extincţia în masă, în timp ce evenimentul de impact coincide cu extincţia. Aceasta înseamnă că vulcanii nu sunt un factor care a condus la evenimentul de extincţie în masă”.

Modelele climatice au indicat că activitatea vulcanică a provocat doar o încălzire globală treptată de câteva grade, ceea ce nu a avut un efect semnificativ asupra ecosistemelor marine.

Citește și : Producţia de uraniu îmbogățit a Iranului este mai mare acum decât cea produsă înainte de acordul nuclear (Rouhani)

Donald Penman din cadrul Yale University, coautor al studiului, a declarat: ”K-Pg a fost o extincţie în masă, care a modificat profund ciclul global al carbonului. Rezultatele noastre indică faptul că aceste schimbări ar permite oceanului să absoarbă o cantitate enormă de CO2 pe termen lung – probabil ascunzând efectele de încălzire ale activităţii vulcanice în urma evenimentului”.

Gazele vulcanice ar fi putut juca un rol important în dezvoltarea diferitelor specii după extincţie, consideră cercetătorii. Autorii au scris jurnalul Science: ”Vulcanismul Deccan ar fi putut contribui la conturarea (apariţia speciilor şi comunităţilor din Neozoic) după extincţie”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.