StiripesurseȘtirile zileiTalibanii afgani propun Statelor Unite un armistiţiu pe termen scurt

Talibanii afgani propun Statelor Unite un armistiţiu pe termen scurt

Publicat:

Talibanii au transmis Statelor Unite o propunere de încetare a focului pe termen scurt, după mai bine de 18 ani de conflict armat, transmite joi AFP, pe baza a două surse din rândul insurgenţilor islamişti din Afganistan, scrie agerpres.

De câteva săptămâni, americanii au insistat asupra unei atenuări a violenţelor, ca o condiţie preliminară pentru orice progres semnificativ al negocierilor cu talibanii în vederea stabilirii unui calendar al retragerii forţelor SUA şi pentru începerea unui dialog inter-afgan, reaminteşte agenţia.

Citește și : Mareşalul Khalifa Haftar, dispus să accepte un armistiţiu în Libia ( Heiko Maas)

“Talibanii sunt gata de un armistiţiu temporar, de şapte până la zece zile”, cu SUA şi cu guvernul afgan, a declarat AFP o sursă din Pakistan. Un alt taliban, tot de pe teritoriul ţării vecine cu Afganistanul, a precizat că oferta a fost finalizată şi transmisă americanilor, apreciind că se va deschide astfel calea către un acord.

Talibanii nu au anunţat public propunerea, iar Washingtonul nu a confirmat primirea.


SUA şi talibanii, în conflict de la sfârşitul lui 2001, erau pe punctul de a anunţa un acord în septembrie anul trecut, dar preşedintele american Donald Trump a declarat pe neaşteptate că procesul este “mort”, din cauza violenţei insurgenţilor. Tratativele s-au reluat în decembrie, în Qatar, însă au fost suspendate din nou după un atac asupra bazei militare de la Bagram, revendicat de rebeli. Ulterior, Statele Unite au cerut reducerea intensităţii conflictului înaintea oricăror alte negocieri serioase.

Citește și : Dispariţia dinozaurilor nu a fost provocată de activitatea vulcanică (studiu)

Cu câteva ore înainte de declaraţiile surselor AFP, ministrul pakistanez de externe Shah Mehmood Qureshi dăduse asigurări că talibanii sunt dispuşi să dea curs cererii americane.

Pakistanul este una din cele trei ţări care a recunoscut regimul taliban din Afganistan între 1996 şi 2001, înainte de răsturnarea de la putere a jihadiştilor prin intervenţia coaliţiei internaţionale conduse de SUA după atentatele din 11 septembrie. Pakistanezii menţin o relaţie privilegiată cu talibanii, deşi guvernul de la Islamabad este aliat cu Washingtonul în combaterea terorismului. Statele Unite au acuzat de multe ori Pakistanul de duplicitate, în special din cauza adăpostirii talibanilor, care lansează atacuri peste frontieră, în ţara lor de origine; partea pakistaneză a respins întotdeauna acuzaţiile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.