StiripesurseSintezeBrian Hook: Amenințările Teheranului nu vor duce decât la o izolare...

Brian Hook: Amenințările Teheranului nu vor duce decât la o izolare și mai accentuată a Iranului la nivel internațional

Publicat:

Reprezentantul special al Statelor Unite pentru Iran, Brian Hook a declarat vineri că amenințările lansate de către autoritățile de la Teheran nu vor duce decât la o izolare și mai accentuată a Iranului la nivel internațional, informează site-ul agenției de presă Reuters, scrie mediafax.

Declarația oficialului american vine la scurt timp după ce liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei a declarat că Gardienii Revoluției din Iran ar putea acționa și în afara granițelor în lupta împotriva Statelor Unite.

Citește și : Consumatorii din UE mai bine protejaţi, datorită noilor competenţe ale autorităţilor naţionale de protecţie a consumatorilor

„Atât timp cât regimul amenință întreaga lume, va deveni mai izolat. Până când Iranul nu se va comporta ca o națiune normală, izolarea în care se află se va adânci”, a declarat Hook.

Vineri, în cadrul primei sale predici din ultimii opt ani, Khamenei a declarat, în fața enoriașilor care scandau „Moarte Americii” că Gardienii Revoluției ar putea să acționeze în afara granițelor Iranului ca răspuns la o operațiune militară a Statelor Unite care a dus la moartea unuia dintre principalii lideri de la Teheran, generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.