StiripesurseSintezeServiciile secrete confirmă identitatea noului lider jihadist

Serviciile secrete confirmă identitatea noului lider jihadist

Publicat:

Oficialii serviciilor de inteligenţă au confirmat identitatea noului lider al grupării teroriste Stat Islamic, numele acestuia este Amir Mohammed Abdul Rahman al-Mawli al-Salbi şi este unul dintre cei care au format gruparea, relatează The Guardian, conform mediafax.

Două servicii de inteligenţă au confirmat că noul lider ISIS este Amir Mohammed Abdul Rahman al-Mawli al-Salbi, unul dintre fondatorii ISIS, cel care a condus sclavia în cadrul minoritaţii Yazidi din Irak şi a comandat operaţiuni în întreaga lume, potrivit The Guardian.

Citeşte şi: O baracă plină cu muncitori a luat foc! 11 oameni au ars de vii!

Noul lider a fost numit imediat după moartea fostului conducător, Abu Bakr al-Baghdadi, în octombrie.

Numele dat la acea vreme, noului conducător, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Quraishi este un pseudonim de război şi nu este recunoscut de alţi lideri sau de serviciile de inteligenţă.


Conform spionilor regionali şi occidentali, noul lider este un element cheie pentru ISIS în ceea ce priveşte luarea deciziilor, un veteran foarte dur şi extrem de loial grupării extremiste.

Noul conducător ISIS este considerat a fi unul dintre principali ideologi ai grupării teroriste şi este unul dintre puţini lideri care nu sunt de origine arabă.

Ceea ce l-a ajutat pe Salbi să evolueze în ierarhia liderilor grupării teroriste a fost faptul că era perceput ca un învăţat în filozofia islamului. Acesta deţine o diplomă în sharia de la Universitate din Mosul.

Liderul ISIS dădea ordine pe motive religioase, ceea ce stat la baza tentativei de genocid asupra populaţiei Yazidi şi distrugerea regiunii Nineveh Plains din nordul Irakului.

Citeşte şi: Fostul şef al Interpolului, CONDAMNAT la ani grei de închisoare pentru corupţie

Salbi a fost reţinut în 2004 de forţele armate ale SUA în tabăra Bucca, unde se crede că l-a întâlnit pe fostul lider ISIS, Baghdadi.

Căutarea noului lider ISIS s-a extins în Turcia, unde fratele său Adel Salbi este reprezentantul unui partid politic.

Oficialii serviciilor de inteligenţă nu cunosc locaţia actuală a lui Salbi, însă e puţin probabil să fi fugit în Idlib, asemenea lui Baghdadi. Cel mai probabil, noul lider ISIS s-a refugiat în vestul oraşului Mosul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.