StiripesurseȘtirile zileiTrump anunţă că SUA vor adăuga alte 'câteva ţări' pe lista...

Trump anunţă că SUA vor adăuga alte ‘câteva ţări’ pe lista statelor vizate de restricţii

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că administraţia sa se pregăteşte să adauge ‘câteva ţări’ pe controversata listă cu state ale căror cetăţeni vor avea interdicţie de a călători în SUA sau vor fi supuşi unor importante restricţii pentru a intra pe teritoriul Statelor Unite, informează France Presse, scrie agerpres.

‘Vom adăuga câteva ţări pe această listă. Trebuie să fim în siguranţă. Ţara noastră trebuie să fie în siguranţă’, a afirmat Trump la Davos, în marja Forumului economic mondial, precizând că numele acestor ţări vor fi anunţate ‘cât de curând’.

Citește și : Trump îi cere Gretei Thunberg să se concentreze pe poluarea altor state, nu pe cea a Americii

Publicaţia Wall Street Journal relatase mai devreme miercuri că administraţia Trump ia în considerare să adauge şapte state africane şi asiatice, între care Nigeria, cea mai populată naţiune din Africa.

Alte ţări vizate de Washington ar fi Belarus, Eritreea, Kârgâzstan, Myanmar, Sudan şi Tanzania, precizează cotidianul menţionat.


Un prim set de interdicţii sau restricţii privind intrarea în SUA a fost instituit la scurt timp după venirea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie 2017, vizând principalele ţări musulmane.

Măsura a provocat critici virulente în SUA, la fel şi în cadrul comunităţii internaţionale.

Citește și : Şeful Statului Major francez vorbeşte despre asasinarea lui Soleimani: ‘Nu a fost o idee bună!’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.