StiripesurseȘtirile zileiRusia şi Sudanul au semnat un acord de cooperare în industria...

Rusia şi Sudanul au semnat un acord de cooperare în industria nucleară pentru uz civil

Publicat:

Rusia şi Sudanul au anunţat că au semnat un acord de cooperare în industria nucleară pentru uz civil, în cadrul vizitei întreprinse la Moscova de preşedintele sudanez Omar al-Bashir, primit vineri de premierul rus Dmitri Medvedev, informează agerpres .

Acordul a fost semnat de compania publică rusă Rosatom şi ministrul sudanez pentru resurse hidraulice, irigaţii şi electricitate, Mutaz Musa, la Soci, staţiune balneară rusă de pe malul Mării Negre.

‘Acest acord va fi punctul de plecare pentru un dialog activ între cele două ţări în domeniul nuclear şi va permite să se treacă la punerea în practică a unor proiecte concrete de cooperare’, printre care se numără construcţia de infrastructuri nucleare civile şi formarea de specialişti, a salutat Rosatom acordul, într-un comunicat.

Documentul va permite, de asemenea, să se studieze ‘posibilitatea construirii unui centru de ştiinţe şi tehnologii nucleare, precum şi a unui centru nuclear pe teritoriul Sudanului’, potrivit aceleiaşi surse.

Citește și : Papa Francisc a făcut o donaţie pentru a finanţa acţiunile umanitare desfăşurate în Republica Democratică Congo


‘Sudanul este un partener important al Rusiei în lumea arabă şi în Africa’, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, citat într-un comunicat al guvernului rus, în timpul întrevederii sale cu preşedintele sudanez Omar al-Bashir.

Joi, liderul sudanez, care efectuează prima sa vizită în Rusia, a fost primit de preşedintele rus Vladimir Putin.

Preşedintele sudanez este vizat de două mandate de arestare internaţionale, emise de Curtea Penală Internaţională (CPI) în 2009 şi 2010 pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în Darfur, provincie din vestul Sudanului, scenă din 2003 a unui război civil care s-a soldat cu 330.000 de morţi, potrivit ONU.

Cu toate acestea, Omar al-Bashir continuă să călătorească în unele ţări fără să-şi facă griji.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.