StiripesurseȘtirile zileiAlegeri legislative anticipate în Peru

Alegeri legislative anticipate în Peru

Publicat:

Alegătorii din Peru sunt chemaţi la urne duminică pentru a-şi desemna un nou parlament, după ce preşedintele ţării sud-americane, Martin Vizcarra, a decis în septembrie anul trecut dizolvarea legislativului unicameral, pe fondul unor ample scandaluri de corupţie, informează AFP, scrie agerpres.

Birourile de vot sunt deschise între orele 08.00 – 17.00 locale (13.00 – 22.00 GMT), primele rezultate fiind aşteptate începând de luni, ora 01.00 GMT.

Citește și : Pompeo şi-a pierdut cumpătul: A insultat o jurnalistă care l-a întrebat insistent despre Ucraina

Sunt primele alegeri legislative anticipate din istoria ţării şi opoziţia fujimoristă (dreapta populistă) şi-ar putea pierde majoritatea pe care o deţine de la scrutinul din 2016.

Sondajele prevăd că Forţa Populară, prima forţă politică din Peru, creată de fostul şef de stat Aberto Fujimori (1990-2000), ar urma să ajungă de la 73 de mandate din 130 la 20-25 de mandate.


Lidera partidului, Keiko Fujimori, fiica fostului preşedinte, a efectuat 13 luni de arest în cadrul uriaşului scandal de corupţie Odebrecht – de la numele unui gigant brazilian din domeniul construcţiilor – care zguduie clasa politică latino-americană.

Cei 130 de legislatori care vor fi aleşi în urma scrutinului vor avea un mandat de 16 luni, până la 28 iulie 2021, în completarea mandatului de cinci ani rezultat din alegerile din 2016.

La urne sunt chemaţi 25 de milioane de alegători, dar în plină vară australă şi vacanţă şcolară alegerile de duminică nu par să-i pasioneze prea tare pe peruani, o treime dintre ei declarându-se indecişi sau intenţionând să voteze “în alb”.

Citește și : Americanilor le-au fost oferite locuri la cursa care va pleca din Wuhan, însă contracos

În Peru, votul este obligatoriu, amenda prevăzută pentru contravenienţi fiind de circa 22 de euro.

Partidele tradiţionale fiind discreditate, la alegerile de duminică se prezintă numeroase formaţiuni nou create şi sute de candidaţi necunoscuţi, sondajele anticipând crearea unui parlament fragmentat şi dominat de centrişti, context în care Vizcarra va avea nevoie de alianţe pentru a-şi vedea adoptate reformele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.