StiripesurseSintezeIranul îi acuză pe europeni de RASISM

Iranul îi acuză pe europeni de RASISM

Publicat:

Teheranul a apreciat luni că recenta activare de către Berlin, Londra şi Paris a Mecanismului de Reglementare a Diferendelor (MRD) prevăzut în acordul nuclear încheiat de marile puteri cu Iranul în 2015 este o dovadă de ‘rasism’ european la adresa sa, potrivit France Presse, transmite şi agerpres.

Într-un discurs rostit la Teheran, ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif (foto) a criticat ‘iluzia potrivit căreia doar cei ‘cu ochi albaştri’ pot să profite de dreptul internaţional’.

Citeşte şi: Autorităţile anunţă creşterea numărului de infecţii. Vacanţa a fost prelungită în toată ţara!

‘În faţa încălcărilor repetate de către SUA şi Europa, Iranul nu are dreptul să utilizeze articolul 36 (din acordul din 2015), în pofida numeroaselor notificări adresate în scris responsabililor europeni’, a afirmat Zarif, fără să precizeze în ce fel sau cum i-a fost refuzat Iranului un astfel de drept.

‘Nu vom accepta un astfel de rasism’, a adăugat el.


Cele trei state europene (Franţa, Germania, Marea Britanie), cosemnatare ale acordului din 2015, au anunţat la 14 ianuarie declanşarea MRD prevăzut în articolul 36 din textul încheiat la Viena.

Acordul este în pericol să înceteze de când preşedintele american Donald Trump a retras unilateral SUA în mai 2018 din acest pact, după care a reinstituit sancţiuni economice severe împotriva Iranului.

Berlinul, Parisul şi Londra susţin că rămân angajate în acest acord, dar Teheranul le acuză de inacţiune şi de încălcarea angajamentelor pentru că nu ajută Republica islamică să ocolească sancţiunile americane.

Ca ripostă la aceste sancţiuni, Iranul a renunţat treptat din mai 2019 la mai multe angajamente-cheie pe care le asumase conform acordului de la Viena.

Citeşte şi: Premierul chinez pleacă în Wuhan. Directorul OMS se deplasează în China

Europenii susţin că au declanşat MRD în încercarea de a constrânge Teheranul să revină la aplicarea în totalitate a textului acordului.

Acest document oferă Teheranului ridicarea parţială a sancţiunilor internaţionale care îi sufocau economia, în schimbul garanţiilor că programul său nuclear nu are nicio destinaţie militară, ceea ce Iranul a negat întotdeauna.

MRD ar putea duce în cele din urmă la restabilirea de către Consiliul de Securitate al ONU a tuturor sancţiunilor care au fost ridicate prin acordul de la Viena.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.