StiripesurseȘtirile zileiSUA au trimis înapoi în Mexic 62.000 de migranţi

SUA au trimis înapoi în Mexic 62.000 de migranţi

Publicat:

Statele Unite au expulzat peste 62.000 de migranţi în Mexic în ultimul an, ca parte a unor politici mai dure privind migraţia, au anunţat miercuri autorităţile mexicane şi americane, relatează DPA, potrivit agerpres.

Noua strategie, denumită ‘Rămâi în Mexic’, a intrat în vigoare la 29 ianuarie 2019.

Citeşte şi: Turcia dă vina pe Franţa pentru situaţia din Libia

Ea prevede ca migranţii, chiar dacă nu sunt mexicani, să fie trimişi înapoi peste graniţă pentru a aştepta procesarea de către SUA a solicitărilor de azil.

Majoritatea migranţilor sunt din America Centrală, inclusiv din Honduras şi Guatemala, care ajung în SUA prin Mexic.


Procesarea unei cereri poate dura câteva luni. Migranţii care aşteaptă un răspuns trăiesc deseori în condiţii precare în zone periculoase, unde pot fi răpiţi pentru obţinerea de recompense, a precizat organizaţia caritabilă Medici fără Frontiere (MSF).

Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, 497 de migranţi au murit anul trecut la graniţa dintre Mexic şi SUA.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump încearcă să oprească migraţia spre SUA. În acest sens, SUA au semnat acorduri cu Mexic, Guatemala, El Salvador şi Honduras.

Mexicul a desfăşurat mii de soldaţi în zonele de graniţă şi de-a lungul rutelor de migraţie.

În mai anul trecut, peste 144.000 de migranţi au fost reţinuţi la frontieră, iar în decembrie numărul a scăzut la 40.620 de persoane.

În acelaşi timp, Autoritatea vamală şi de protecţie a graniţelor din SUA a anunţat miercuri că autorităţile americane au descoperit cel mai lung tunel pentru diferite tipuri de trafic la frontiera dintre Mexic şi SUA.

Tunelul, care se întinde pe o lungime de 1,3 kilometri, porneşte dintr-o zonă industrială a oraşului mexican Tijuana şi se oprea în oraşul american San Diego.

Tunelul are o înălţime de 1,7 metri, o lăţime de 60 de centimetri şi a fost săpat la o adâncime de 21 de metri.

Este dotat cu un lift, cu un sistem de transport cu vagonul pe şine, cu ventilaţie şi cu un sistem de drenaj.

Citeşte şi: Numărul deceselor creşte de la oră la oră. 1700 de noi cazuri de contaminare în China

Tunelul a fost descoperit în luna august a anului trecut, conform Autorităţii vamale şi de protecţie a graniţelor, dar informaţia a fost făcută publică abia acum.

Potrivit agentului special însărcinat cu Agenţia americană de luptă împotriva drogurilor, John Callery, cartelurile mexicane ale drogurilor sunt forţate să folosească astfel de tuneluri subterane pentru a transporta ilegal stupefiante mortale în SUA.

“Complexitatea acestui tunel demonstrează hotărârea şi resursele monetare ale cartelurilor”, a spus el.

Descoperirea nu a dus la arestări sau la confiscări.

Tunelurile sunt doar o metodă de a transporta ilegal droguri sau persoane în SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tomac: ‘România are mecanisme care pot accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova’

România dispune de mecanisme bilaterale prin care poate sprijini și accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, susține europarlamentarul român Eugen Tomac. Declarațiile...

Raport: Averea medie a unui adult din Europa de Vest este sub jumătate din cea a unui american

Averea medie pe adult în Europa de Vest este de mai puțin de jumătate din cea a Statelor Unite, potrivit UBS Global Wealth Report...

Modernizarea sistemelor de canalizare ale R.Moldova, 2,04 miliarde de euro

Republica Moldova va avea nevoie de aproximativ 2,04 miliarde de euro pentru modernizarea sistemelor de canalizare și epurare a apelor uzate în conformitate cu...

Cristina Gherasimov: Colaborarea cu partenerii europeni contribuie la o pregătire mai eficientă pentru etapele următoare ale procesului de aderare

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, susține că, pe măsură ce Republica Moldova avansează în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, devine...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.