StiripesurseSintezeCea mai înaltă autoritate şiită din Irak cere organizarea cât mai...

Cea mai înaltă autoritate şiită din Irak cere organizarea cât mai rapidă a alegerilor parlamentare

Publicat:

Ayatollahul Ali Sistani, unul din cei mai înalţi clerici şiiţi din Irak, a cerut vineri organizarea cât mai rapidă a alegerilor parlamentare, pentru a pune capăt crizei care afectează ţara de patru lui, transmite AFP, scrie agerpres.

Apelul său este similar cu al mişcării de protest declanşate la 1 octombrie anul trecut. Contestatarii cer noi alegeri şi un prim-ministru independent în locul lui Adel Abdul-Mahdi, care a demisionat în decembrie sub presiunea manifestaţiilor de stradă.

Citește și : Germania confirmă al şaselea caz de coronavirus, un copil

Într-o predică ţinută de unul din reprezentanţii săi în oraşul Kerbala, sfânt pentru şiiţi, Sistani a transmis că este neapărat necesară accelerarea organizării alegerilor “pentru ca poporul să-şi poată spune cuvântul”. Ayatollahul consideră că trebuie format cât mai repede un nou guvern şi trebuie luate măsurile corespunzătoare pentru alegeri libere şi transparente, cât mai curând posibil.

La Bagdad şi în sudul ţării, protestatarii – în majoritate tineri – cer o nouă clasă politică, eliminarea corupţiei, locuri de muncă şi condiţii mai bune de viaţă, menţionează AFP. Manifestaţiile au fost marcate de violenţe soldate cu 480 de morţi, cei mai mulţi din rândul demonstranţilor, conform unui bilanţ făcut de agenţia de presă pe baza informaţiilor din surse de securitate şi medicale.


Parlamentul irakian a adoptat o nouă lege electorală, dar nu a răspuns la majoritatea revendicărilor populare. Negocierile între forţele politice pentru desemnarea succesorului lui Abdul-Mahdi nu s-au încheiat, astfel încât acesta îşi exercită în continuare atribuţiile ca interimar.

Preşedintele Irakului, Bahram Saleh, a stabilit data limită pentru numirea unui nou prim-ministru la 1 februarie şi a avertizat parlamentul că în lipsa unei propuneri va desemna la conducerea guvernului persoana pe care o va considera “cea mai acceptabilă” pentru ţară. Şeful statului a discutat în ultimele zile cu diferitele blocuri politice pentru a găsi un candidat, a afirmat o sursă din cadrul preşedinţiei.

Citește și : Germania se aşteaptă ca un vaccin împotriva noului coronavirus să fie dezvoltat în câteva luni

Potrivit unui responsabil politic citat de AFP sub rezerva anonimatului, dialogul este “tensionat”, iar politicenii sunt în dezacord privind personalităţile deja cunoscute şi propun nume noi.

Ayatollahul Sistani a criticat în predica transmisă şi planul de pace în Orientul Mijlociu propus de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. “Condamnăm cu vigoare planul nedrept care acordă legitimitate ocupaţiei” israeliene a teritoriilor palestiniene, a arătat clericul şiit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.