StiripesurseȘtirile zileiDoi bărbaţi, arestaţi pentru tentativă de intrare neautorizată în reşedinţa lui...

Doi bărbaţi, arestaţi pentru tentativă de intrare neautorizată în reşedinţa lui Trump din Florida

Publicat:

Doi bărbaţi au fost arestaţi în Florida după ce au trecut vineri de două bariere de securitate la clubul de golf Mar-a-Lago al preşedintelui Donald Trump, a anunţat poliţia din Palm Beach, conform France Presse, scrie agerpres.

Cei doi bărbaţi se aflau într-un SUV urmărit de poliţie când au trecut de două puncte de securitate, se precizează într-un comunicat al şerifului.

Citește și : Macron: Retragerea Marii Britanii din UE ‘trebuie să ne facă să reflectăm’

”Responsabili” neidentificaţi au tras apoi focuri de armă în direcţia vehiculului înainte de a ajunge la intrarea principală a reşedinţei preşedintelui, unde acesta este aşteptat vineri seara.

Vehiculul a întors înainte de a fi oprit şi cei doi bărbaţi din interior “sunt în prezent reţinuţi”, potrivit şerifului care nu a oferit niciun detaliu cu privire la motivaţia acţiunii lor.


O conferinţă de presă este programată să aibă loc la ora locală 15:00 (ora 20:00 GMT), potrivit comunicatului şerifului.

Citește și : Trump ridică restricţiile privind utilizarea minelor antipersonal

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.