StiripesurseȘtirile zileiOraşul chinez Wenzhou IMPUNE izolarea locuitorilor pentru a preveni contaminarea

Oraşul chinez Wenzhou IMPUNE izolarea locuitorilor pentru a preveni contaminarea

Publicat:

Oraşul chinez Wenzhou a impus duminică izolarea celor peste 9 milioane de locuitori ai săi şi restrângerea drastică a circulaţiei de automobile, luând astfel cele mai radicale măsuri în afara epicentrului noului coronavirus, relatează AFP, scrie agerpres.

Cu peste 265 de cazuri de contaminare, Wenzhou este unul dintre oraşele Chinei cele mai afectate de epidemia de pneumonie virală, care a contaminat până acum peste 14.000 de persoane în întreaga ţară, dintre care 304 mortal, potrivit cifrelor oficiale.

Citește și : O persoană a decedat din cauza noului tip de coronavirus în Filipine

Locuitorii sunt de acum încolo obligaţi să rămână la domiciliu. O singură persoană din gospodărie este autorizată să iasă din casă o dată la două zile pentru a face cumpărături, au anunţat autorităţile locale.

Transporturile publice sunt suspendate, la fel ca şi cursele cu autocare pe distanţe lungi. Marile axe rutiere sunt aproape în întregime închise circulaţiei automobilelor.


Locurile publice precum cinematografe sau piscine sunt închise. Companiile ar urma să nu reia lucrul înainte de 17 februarie, iar unităţile şcolare vor rămâne închise până la 1 martie.

Citește și : Numărul deceselor provocate de coronavirusul din China a ajuns la 304

Wenzhou se află la o distanţă mai mare de 800 km de Wuhan, oraşul din centrul ţării unde a apărut coronavirusul în decembrie şi care a fost plasat de facto în carantină pe 23 ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.