StiripesurseȘtirile zileiCanada a autorizat peste 160 de zboruri fără pasageri ale avionului...

Canada a autorizat peste 160 de zboruri fără pasageri ale avionului Boeing 737 MAX

Publicat:

Canada a autorizat peste 160 de zboruri, fără pasageri, cu avionul 737 MAX al Boeing, deşi acest aparat de zbor este teoretic ţinut la sol din martie în urma a două accidente care au făcut sute de morţi, a dezvăluit luni postul public de televiziune CBC, citat de AFP, potrivit agerpres.

Avionul 737 MAX, aeronava vedetă a Boeing, are interdicţie de zbor de la 13 martie 2019, după două accidente apropiate în timp în Indonezia şi Etiopia, care au făcut în total 346 de morţi.

Citește și : Organizaţia Cooperării Islamice respinge planul Trump privind Orientul Mijlociu

Conform datelor din satelit obţinute de CBC, companii canadiene au continuat să opereze zboruri în cursul ultimelor luni, “câteodată de mai multe ori pe săptămână”.

Zborurile au fost autorizate de Ministerul Transporturilor din Canada “pentru a deplasa avioanele spre diverse locuri în scopul mentenanţei şi depozitării sau pentru a le permite unor piloţi comandanţi de bord să îşi păstreze instruirea la zi”, a precizat ministerul pentru AFP.


“Niciun pasager nu s-a aflat la bordul” acestor zboruri, a precizat el.

“E ca şi cum ai primi o palmă”, a declarat, emoţionat, pentru CBC Chris Moore, care şi-a pierdut fiica de 24 de ani în accidentul avionului companiei Ethiopian Airlines, precizând că ea a decedat “din cauza acestei avion, iar ei se pregătesc totuşi pentru ziua când (aparatul de zbor) nu va mai fi imobilizat”.

După prăbuşirea avionului companiei Lion Air (189 de morţi) la 29 octombrie 2019, tragedia aeronavei Ethiopian Airlines, la 10 martie 2019, a făcut 157 de morţi, între care şi 18 canadieni.

Acest al doilea accident a determinat Canada, care a urmat exemplul multor altor ţări, să îşi închidă spaţiul aerian pentru 737 MAX, cel mai nou model de avion al constructorului american.

Sistemul anti-blocare MCAS a fost suspectat a fi la originea celor două tragedii, iar Canada a transmis că va efectua propria evaluare a programului informatic.

Citește și : Atac armat în California. Cel puţin un mort şi mai mulţi răniţi

În ultimele zece luni, criza 737 MAX a dus la demiterea directorului general al Boeing, Dennis Muilenburg, şi a afectat reputaţia aeronavei, căzută într-o gaură financiară estimată la peste 9,2 miliarde de dolari (8,3 miliarde de euro).

Accidentele cu cele două aeronave au determinat constructorul să suspende temporar producţia şi livrările.

La sfârşitul lunii ianuarie, noul şef al companiei, David Calhoun, a spus că producţia de 737 MAX ar urma să fie “relansată” până în luna iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.