StiripesurseSintezePe coridoarele de la ONU se vorbeşte despre o rezoluţie împotriva...

Pe coridoarele de la ONU se vorbeşte despre o rezoluţie împotriva ‘planului Trump’ în Orientul Mijlociu

Publicat:

Tunisia şi Indonezia au transmis marţi membrilor Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie care condamnă anexarea de către Israel a unor teritorii din Cisiordania, prevăzută în planul american de pace pentru Orientul Mijlociu, transmite Reuters, potrivit agerpres.

SUA îşi vor exercita probabil dreptul de veto în Consiliu, pentru a împiedica adoptarea rezoluţiei, însă – apreciază Reuters – proiectul exprimă dezaprobarea unor membri faţă de planul preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, care propune anexarea coloniilor evreieşti din teritoriul palestinian.

Citeşte şi: Israelul bombardează poziţiile Hamas din Fâşia Gaza

Surse diplomatice au declarat că negocierile asupra textului rezoluţiei vor începe probabil săptămâna aceasta. Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, urmează să îşi prezinte Consiliului de Securitate poziţia asupra planului săptămâna viitoare, eventual chiar cu ocazia votului privind proiectul.

În formularea propusă, rezoluţia “subliniază ilegalitatea anexării oricărei părţi” din teritoriile palestiniene şi “condamnă declaraţiile recente care fac apel la anexarea de către Israel” a acestor teritorii. În acelaşi timp, documentul insistă asupra necesităţii de a accelera eforturile internaţionale şi regionale pentru începerea unor “negocieri credibile privind toate problemele legate de statutul final în procesul de pace din Orientul Mijlociu, fără excepţii”.


Planul de pace al lui Trump, definitivat după trei ani de consilierul şi ginerele său Jared Kushner, recunoaşte autoritatea Israelului asupra coloniilor şi le cere palestinienilor să îndeplinească mai multe condiţii pentru a avea un stat cu capitala într-o localitate din Cisiordania, la est de Ierusalim. Kushner urmează să prezinte joi detalii ambasadorilor din Consiliul de Securitate.

Citeşte şi: Nancy Pelosi, foc şi pară pe Trump: A RUPT discursul preşedintelui american!

Palestinienii au respins planul, dar unele state arabe au apreciat că poate fi un punct de plecare pentru reluarea negocierilor israeliano-palestiniene, blocate de multă vreme.

Dacă SUA fac uz de veto în Consiliu, palestinienii vor putea prezenta proiectul de rezoluţie Adunării Generale a ONU, unde votul celor 193 de membri ar reflecta modul în care este privit planul lui Trump pe plan internaţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.