StiripesurseExterneUn om a murit şi alţi 157 au fost răniţi în...

Un om a murit şi alţi 157 au fost răniţi în teribilul accident aviatic din Istanbul

Publicat:

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte 157 au fost rănite miercuri, când un avion de linie cu 177 de persoane la bord s-a rupt în trei şi a luat foc după o ieşire de pe pistă pe aeroportul internaţional Sabiha Gokcen din Istanbul, potrivit unui nou bilanţ, relatează AFP, potrivit agerpres.

”În acest moment, 157 de răniţi au fost spitalizaţi, iar unul dintre concetăţenii noştri şi-a pierdut viaţa”, a declarat ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, în cursul unei conferinţe de presă.

Citeşte şi: Trump a fost ACHITAT de Senatul american

Fuzelajul aeronavei, un Boeing 737 al companiei private turceşti Pegasus, s-a rupt în trei şi a luat foc după ce avionul a ieşit de pe pista aeroportului, potrivit unor imagini difuzate de canalul CNN-Türk.

Avionul venea de la Izmir (vestul Turciei) şi a derapat, ieşind de pe pistă din cauza unei ploi torenţiale care s-a abătut asupra metropolei turce. Incendiul care s-a declanşat după accident a fost stins de către pompieri, a relatat agenţia de presă Anadolu.


Citeşte şi: Nancy Pelosi, foc şi pară pe Trump: A RUPT discursul preşedintelui american!

Aeroportul Sabiha Gokcen a fost închis pentru zboruri şi toate avioanele au fost redirecţionate spre aeroportul internaţional din Istanbul situat în partea europeană a capitalei economice a Turciei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.