StiripesurseMeteoFenomen meteo extrem de rar: NINGE la Bagdad! (VIDEO)

Fenomen meteo extrem de rar: NINGE la Bagdad! (VIDEO)

Publicat:

Oraşul Bagdad a fost acoperit marţi dimineaţă de un strat de zăpadă, fenomen rarisim în această regiune din Orientul Mijlociu, obişnuită să sufere mai degrabă din cauza căldurii extreme şi care a cunoscut un singur eveniment similar în peste un secol, înregistrat în 2008, informează AFP, potrivit agerpres.

În urmă cu 12 ani, a fost vorba despre lapoviţă, ninsorile fiind atunci combinate cu averse de ploaie. De această dată, mai mulţi centimetri de zăpadă au acoperit automobilele, trotuarele şi frunzele palmierilor.

Citește și: Regimul de la Phenian ignoră sancțiunile și continuă să cumpere ‘la negru’ petrol, maşini de lux şi alcool


Marţi dimineaţă, ăn afară de Bagdad, şi oraşul sfânt şiit Kerbala, aflat mai la sud faţă de capitala Irakului, a fost acoperit de un strat de zăpadă ce a măsurat câţiva centimetri. Copiii din cele două oraşe s-au bucurat cel mai mult de fenomenul meteorologic, participând în număr mare la bătăi cu bulgări de zăpadă pe străzile acestor localităţi.

“Acest episod de ninsoare va se prelungi până miercuri”, a declarat Amer al-Jaberi, directorul Centrului de meteorologie din Bagdad, precizând că valul de frig a venit de pe continentul european.

Nordul Irakului, o regiune muntoasă, este acoperit în fiecare an de zăpadă, iar staţiuni de schi au fost deschise în Kurdistan. Însă în sudul ţării, unde temperaturile depăşesc 50 de grade Celsius pe timpul verii, ninsorile reprezintă un fenomen rarisim.

La Mosul, o metropolă din nordul ţării, acoperişul moscheii Al-Nouri, unde “califul” autoproclamat al Statului Islamic a avut singura sa apariţie publică, era acoperit marţi de un strat de omăt, la fel şi ruinele din oraşul-vechi, devastat de războiul împotriva jihadiştilor.

Citește și: Procurorii americani cer ani grei de închisoare pentru Roger Stone

Tot în nordul ţării, zăpada acoperea corturile de campanie în care trăiesc sute de mii de strămutaţi – alungaţi din casele lor de ofensiva Statului Islamic din 2014 – şi de refugiaţi, veniţi din Siria învecinată, aflată în război.

Irakul, o ţară cu o populaţie de 40 de milioane de locuitori din care o treime trăiesc din agricultură, se confruntă cu o secetă severă, iar autorităţile speră în acest an la un sezon agricol mai bun, datorită ploilor care au alimentat debitele râurilor şi fluviilor, parţial secate din cauza barajelor construite în Turcia şi Iran.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ATENŢIE! A fost emis Cod Galben de viituri pe mai multe râuri

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, valabil în perioada 20–21 iulie,...

Cod galben de ploi puternice şi descărcări electrice

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de ploi. Avertizarea este valabilă pentru perioada 20 iulie (ora 15:00) – 21 iulie (ora 01:00). În...

Meteo: Astăzi ne aşteaptă ploi puternice în toată țara

Meteorologii prognozează averse puternice pe întreg teritoriul țării. Maximele termice vor varia între +26 și +31 de grade, iar cele minime între +15 și...

Cod galben de instabilitate atmosferică în Republica Moldova. Sunt prognozate ploi, grindină și vijelii

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de instabilitate atmosferică pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, valabil începând din după-amiaza zilei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.