StiripesurseSintezeNebunie în Irak. Debandadă totală în nord-estul Irakului. Mii de civili...

Nebunie în Irak. Debandadă totală în nord-estul Irakului. Mii de civili fug din calea luptelor la Tal Afar

Publicat:

Mii de civili fug din oraşul Tal Afar şi împrejurimile acestuia, ţinte cu începere de duminică ale armatei irakiene care doreşte să alunge gruparea Stat Islamic (SI), a afirmat luni purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, citat de AFP. 

Tal Afar este unul din ultimele bastioane deţinute în Irak de SI care a avut controlul asupra acestuia timp de peste trei ani.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că, potrivit coordonatorului umanitar al Naţiunilor Unite pentru Irak, Lise Grande, unele “familii au mers până la 20 de ore într-o căldură extremă pentru a părăsi Tal Afar, lipsit de hrană şi apă”.

“Aproape 40.000 de persoane au părăsit deja regiunea”, a continuat Stephane Dujarric. ONU şi ONG-urile cu care colaborează “nu ştiu câte persoane se mai află în zonele de luptă, dar se aşteaptă ca alte mii de oameni să fugă în zilele şi săptămânile care urmează”, a adăugat el.

“S-a primit mai puţin de jumătate din cele 980 de milioane de dolari pentru ajutoare umanitare în acest an în Irak”, a ţinut să menţioneze purtătorul de cuvânt, atrăgând atenţia că lucrătorii umanitari nu vor putea ajuta populaţia dacă nu sunt furnizate fonduri suplimentare.


Forţele irakiene au cucerit luni de la SI mai multe sate din vecinătatea oraşului Tal Afar. Obiectivul forţelor proguvernamentale, suţinute de coaliţia internaţională condusă de Statele Unite, este de a se poziţiona pe toate axele în jurul localităţii pentru a încercui complet fieful jihadist, au informat AFP comandanţi de pe teren.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.