StiripesurseȘtirile zileiGuvernul libian de uniune naţională RENUNȚĂ la discuțiile de la Geneva

Guvernul libian de uniune naţională RENUNȚĂ la discuțiile de la Geneva

Publicat:

Guvernul libian de uniune naţională (GNA), cu sediul la Tripoli şi recunoscut de Organizaţia Naţiunilor Unite, a anunţat în noaptea de marţi spre miercuri suspendarea participării sale la activitatea unei comisii militare comune la Geneva, sub egida ONU, în urma încălcării repetate a încetării focului, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Anunţăm suspendarea participării noastre la convorbirile militare care se desfăşoară la Geneva, până când vor fi adoptate poziţii ferme faţă de agresor (Khalifa Haftar) şi de încălcările” încetării focului, a indicat GNA într-un comunicat.

Citește și: Londra dezvăluie noul sistem de imigrație post-Brexit

Confirmată la summitul internaţional din 19 ianuarie de la Berlin, această comisie militară comună este alcătuită conform aşa-numitului format ‘5+5’, cu cinci membri reprezentând GNA şi alţi cinci din partea mareşalului Khalifa Haftar, omul-forte din estul Libiei care încearcă din aprilie anul trecut să preia controlul asupra capitalei Tripoli.

Marţi după-amiază, porturile Tripoli şi Al-Shaab au fost ţinta a peste 15 rachete, în pofida intrării în vigoare, în ianuarie, a unui acord de încetare a focului, respectat în mică măsură de forţele beligerante din Libia. Potrivit lui Amin al-Hashemi, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii libian, trei civili au fost ucişi şi cinci răniţi.


Citește și: Un mexican ARESTAT în SUA pentru spionaj în favoarea Rusiei

În Libia are loc un conflict între forţele guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi condus de Fayez al-Sarraj (foto), şi cele ale mareşalului Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat la 4 aprilie 2019 o amplă ofensivă contra oraşului Tripoli.

Violenţele s-au soldat până acum cu 1.000 de morţi şi aproximativ 140.000 de persoane strămutate.

Mareşalul Khalifa Haftar este susţinut de Rusia, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Iordania, în timp ce GNA beneficiază de sprijinul Turciei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chișinăul va investi zeci de milioane în curățarea râului Bâc

Autoritățile municipale din Chișinău vor cheltui aproximativ 30 de milioane de lei pentru reabilitarea râului Bâc. Citește și: VIDEO / AUDIO Ucraineanca implicată într-o fraudă...

Maidanezii terorizează bălțenii. Oamenii cer soluții

La ora actuală, în municipiul Bălți ar hoinări pe străzi circa șapte mii de maidanezi, potrivit datelor oferite de adăpostul municipal la care face...

Diplome pentru polițiștii chinologi

Polițiștii din cadrul Direcției Chinologice a IGP au fost distinși cu diplome și mențiuni cu prilejul Zilei Internaționale a Chinologului, marcată anual la 21...

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator care compară salariul actual cu cel estimat după reforma salarială

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator care permite cetățenilor compararea venitului obținut în sistemul actual cu cel estimat în sistemul propus după reforma salarială. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.