StiripesurseSintezeCutremur de 5,7 pe Richter în zona de graniţă dintre...

Cutremur de 5,7 pe Richter în zona de graniţă dintre Turcia şi Iran

Publicat:

Un seism cu magnitudinea 5,7 s-a produs în zona de graniţă dintre Turcia şi Iran duminică dimineaţă, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC); un oficial iranian a precizat că nu au fost raportate victime sau pagube materiale imediate, informează Reuters, potrivit agerpres.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 5 kilometri, potrivit EMSC.

Citește și : Erdogan anunţă un summit consacrat Siriei cu liderii Putin, Macron şi Merkel, la 5 martie

“Echipele de intervenţie au fost mobilizate către acea zonă. Până la acest moment, nu au fost raportate victime sau pagube materiale în această regiune, nu foarte populată, din provincia Azerbaidjanul de Vest din Iran”, a precizat un oficial iranian pentru televiziunea publică.

Iranul, situat la intersecţia mai multor falii, este una dintre ţările cele mai predispuse la cutremure din lume.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.