StiripesurseȘtirile zileiJuan Guaido va gestiona banii Venezuelei îngheţaţi în străinătate

Juan Guaido va gestiona banii Venezuelei îngheţaţi în străinătate

Publicat:

Opoziţia venezueleană, majoritară în Adunarea Naţională, a aprobat o lege care urmează să-i permită liderului său Juan Guaido să gestioneze circa 80 de milioane de dolari ale statului îngheţate în străinătate în cadrul sancţiunilor împotriva preşedintelui socialist Nicolas Maduro, transmite AFP, potrivit agerpres.

Deşi Guaido a fost recunoscut de aproximativ 60 de state ca preşedinte al Venezuelei, el nu dispune de un buget public.

Citeşte şi: Facebook îşi ANULEAZĂ conferinţa anuală pentru dezvoltatori

Legea aprobată joi de parlamentul unicameral oferă o bază juridică pentru ‘eliberarea’ unor fonduri îngheţate de Washington în cadrul sancţiunilor impuse guvernului socialist, a precizat pentru AFP deputatul Alfonso Marquina.

Statele Unite au blocat conturile bancare ale companiei petroliere PDVSA, ale unor companii publice venezuelene, ale lui Maduro şi anturajului său.


Potrivit deputatului Marquina, legea îi va permite lui Guaido să dispună de banii şi de fondurile bancare ‘blocate ce aparţin unor persoane corupte sau care au încălcat drepturile omului’.

Sumele ar trebui să fie ‘administrate sau supervizate’ printr-un fond gestionat de Organizaţia Statelor Americane (OSA), cu sediul la Washington. ‘Suntem în discuţii cu OSA pentru a defini cadrul acordului’, a dat asigurări Alfonso Marquina.

Citeşte şi: După ce a pierdut 33 de soldaţi în Siria, Erdogan dă drumul refugiaţilor spre Europa

Noua lege prevede ca fondurile ‘eliberate’ să fie destinate finanţării unor programe sociale, îndeosebi ‘urgenţei umanitare’ din Venezuela, precum şi ‘întăririi relaţiilor internaţionale’, şi să permită finanţarea ‘guvernului de tranziţie’ al lui Juan Guaido.

Acesta a fost reales pe 5 ianuarie preşedinte al parlamentului exclusiv cu voturile opoziţiei, dar guvernul lui Maduro nu a recunoscut această alegere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.