StiripesurseȘtirile zileiPloile diluviene din sud-estul Braziliei au provocat cel puţin 10 victime

Ploile diluviene din sud-estul Braziliei au provocat cel puţin 10 victime

Publicat:

Sud-estul Braziliei a avut parte de încă o noapte tragică din cauza ploilor torenţiale, cu cel puţin 10 victime raportate marţi în regiunea Santos, o zonă de litoral din statul Sao Paulo, potrivit autorităţilor locale, citate de AFP, scrie agerpres.

Ploile diluviene s-au abătut încă de luni seară peste partea sudică a acestui stat brazilian, cel mai bogat şi cel mai populat din Brazilia, provocând inundaţii şi alunecări de teren.

Citește și : ONU cere UE să asigure mai mult sprijin Greciei în faţa valului de migranţi şi refugiaţi

Portul Santos este cel mai mare din America Latină, având o importanţă economică uriaşă pentru regiune, însă în acest oraş se află numeroase locuinţe precare, situate în zone considerate riscante.

Una dintre victime este un pompier care încerca să ajute persoane aflate în dificultate. O altă persoană este dată în continuare dispărută.


Principalele şosele care leagă Santos de Sao Paulo s-au confruntat cu ambuteiaje majore marţi dimineaţă şi altele au fost complet blocate din cauza unor alunecări de teren şi a arborilor prăbuşiţi pe carosabil.

La nord de statul Sao Paulo, în statul Rio de Janeiro, pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele materiale au fost de asemenea importante din cauza ploilor torenţiale, care au provocat numeroase inundaţii începând de duminică.

Citește și : Trump acceptă propunerea lui Putin privind o reuniune a Consiliului de Securitate ONU

Cel mai recent bilanţ al autorităţilor include cel puţin cinci morţi, după ce un nou cadavru a fost recuperat în noaptea de luni spre marţi. Victimele au fost electrocutate, înecate sau acoperite de nămol, a precizat Apărarea Civilă braziliană.

În ianuarie, un alt stat din sud-estul Braziliei, Minas Gerais, a fost devastat de precipitaţii record, care au făcut peste 50 de morţi şi au distrus oraşe întregi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.